Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Vocile României" dau viaţă

Publicat in Ziarul Ring, luni 15 aprilie 2013 ·

Mai mulţi concurenţi la show-ul "Vocea României", între care şi câştigătoarea sezonului al doilea al emisiunii, Julie Mayaya, vor susţine o serie de concerte pentru a o ajuta pe Diana, o tânără bolnavă de cancer limfatic în stadiul IV.

Dincolo de emoţii, competiţie, încercările de a cuceri publicul şi antrenorii, concurenţii de la “Vocea României” reuşesc să lege prietenii adevărate şi să dea tuturor o lecţie de solidaritate.

Imediat după terminarea concursului, Vlad Simon, concurent în echipa lui Horia Brenciu, a cunoscut-o pe Diana, fata de care s-a îndrăgostit instant şi iremediabil. La puţin timp însă, o veste neaşteptată avea să-i zdruncine povestea de dragoste: la numai 25 de ani, Diana suferă de o boală necruţătoare, cancer limfatic în stadiul IV. Şansa ei de a câştiga această luptă constă într-un set de medicamente foarte scumpe, a căror preţ ajunge la ordinul zecilor de mii de euro.

"În primă fază te simţi neputincios, blocat, legat de mâini şi de picioare. Mintea este invadată de un gol imens şi pare că totul se prăbuşeşte în jurul tău. După ce am asimilat vestea, am început să caut soluţii. Aşa mi-a venit ideea acestor concerte împreună cu foştii concurenţi de la << Vocea României>>. M-am bucurat enorm să văd că feed-back-ul a fost extraordinar. Imediat ce le-am cerut ajutorul toată lumea s-a mobilizat, iar pregătirile pentru seria de concerte din următoarele două luni este aproape gata", povesteşte Vlad.

Silviu Paşca, Fely Donose, Cezar Dometi, Maria Cojocaru, Maria Alexievici, Ricardo Caria, Laura Gherescu, Ciprian Teodorescu, Camelia Sterea, Vizi Imre, Julie Mayaya sau David Bryan sunt doar câteva din vocile care vor urca pe scenele din Iaşi, Sibiu, Braşov sau Timişoara pentru viaţa Dianei. Datele şi locaţiile concertelor urmează să fie anunţate de curând.

Conturile desc

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 24 minute
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 12 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Horoscop pentru duminică, 13 iulie 2025. Se întrezăresc întâlniri si discuții cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 23 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 12 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 13 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°