Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul nu înțelege de ce conducerea Clinicii de Dermatologie nu vrea să se mute pe Daliei. Vezi ce argumente pro are Nicolae Robu

Publicat in Ora de Timis, luni 15 aprilie 2013 ·

TIMIȘOARA. Un spital din buricul târgului va fi mutat într-un internat din Complexul Studențesc, la dorința primarului. Acesta vrea cu orice preț să mute Clinica de Dermatologie a Municipalului în locul Universității Tibiscus din Complex. Se pare că primarul ține cu dinții de această decizie, chiar dacă medici care lucrează în clinica respectivă se opun și spun că nu este o decizie potrivită. Mai mult decât atât se va iniția o hotărâre de consiliul local pentru mutarea clinicii.

Având în vedere opinia Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal, care consideră că acea clădire de pe strada Daliei este mult mai potrivită și opinia dr. Viorica Dumitru. Am decis să inițiem o hotărâre de consiliu pe baza căreia să mutăm Clinica de Dermatologie. Asistăm la o opoziție nefundamentată a conducerii Clinicii de Dermatologie, a spus Robu, în cadrul unei întâlniri cu presa, luni. Acesta vine și explică că bolnavilor le va fi mult mai bine acolo, în noua clădire, care nu este amenajată ca și spital, iar în vechea clădire s-au băgat bani mulți în renovări și dotări.

Nu cred că trebuie să fi specialist în domeniu ca să îți dai seama că pentru bolnavi și medici este mult mai bine să se dispună de saloane cu 2-3 paturi, cu intrare directă de pe un coridor, respectiv un geam mare, luminos decât de saloane cu 8 paturi decât saloane nedecomandate. În acea clădire vom muta și Policlinica 3, care funcționează într-o clădire retrocedată, explică primarul.

Medicii de la Dermatologie au trimis o scrisoare deschis autorităților în care își expun motivele pentru care decizia primarului este nepotrivită.

Prin eforturile conjugate ale Primăriei Timişoara şi ale conducerii Spitalului Municipal, pentru prima dată în ultimii 50 de ani, am reuşit să aducem aspectul şi funcţionalitatea clinicii universitare de Dermatologie şi Venerologie în normele statuate de autoritat

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 43 minute
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Bursucu revine pe micile ecrane! Cu ce post TV a semnat fostul prezentator de la Kanal D

Cancan acum 2 ore
Surpriză în televiziune! Bursucu revine pe micile ecrane după o pauză de mai bine de jumătate de an. Prezentatorul și-a dat demisia de la Kanal D la începutul lui 2025, iar de atunci s-a preocupat doar de propriul podcast. Ei bine, acum va putea fi

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 48 minute
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°