Revistele franceze sunt neiertătoare cu Preşedintele Hollande. "Pépere est-il a la hauteur (Bunicuţul este la înălţime)?", citim zilele acestea pe coperta săptămânalului Le Point. < François Hollande, Monsieur faible (domnul neputincios) > pe cea a revistei l'Express.
Bineînţeles, nu am uitat că acelaşi lucru se întâmpla şi cu Preşedintele Sarkozy cu un an în urmă. Dar se pare că violenţa şi constanţa judecăţii de valoare la care este supus Preşedintele Hollande nu suferă comparaţie, pentru simplul motiv că Preşedintele Hollande este considerat de marea majoritate a alegătorilor francezi ca fiind incompetent pentru funcţia pe care o ocupă.
Aceeaşi presă care l-a ridicat în slăvi îl acuză foarte dur, făcându-se purtătorii de cuvânt ai acestor alegători. Şi nu fără motive. După afacerea Cahuzac, a urmat afacerea Augier (trezorierul lui Hollande în timpul campaniei prezidenţiale) care este acuzat de a avea societăţi în paradisuri fiscale.
Şi iată că Jean-Luc Melenchon, conducătorul Frontului de stânga francez, lansează o revoltă contra a ceea ce el numeşte < politică de austeritate >. O revoltă la care se asociză unii "tenori" ai partidului socialist şi chiar miniştrii, cum este Arnaud Montebourg, ministrul redresării productive, Benoît Hamon, ministrul Consumului, sau Cécile Duflot, ministrul Locuinţelor. Toţi cer în cor o altă politică. Este aproapre sigur că viitoarele zile ne vor aduce şi alte opinii de acest gen care riscă să agraveze incoerenţa şi lipsa de solidaritate a guvernului de la Paris. < Pépere > (bunicuţul în româneşte) pare a nu fi la înălţimea necesară funcţiei, ceea ce poate produce un naufragiu al < corabiei > înainte de sfârşitul celor cinci ani de guvernare socialistă.
François Hollande nu a încetat o secundă să spună în campania sa că va fi un preşedinte < normal >. Dar într-un guvern normal pot exista miniştrii care