Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reporter BBC „deghizat” in student britanic in Coreea de Nord

Publicat in Reporter Virtual, luni 15 aprilie 2013 ·

Un reporter al BBC s-a infiltrat clandestin printre studentii unei universitati britanice pentru a putea sa patrunda in Coreea de Nord. Acesta a pretins că urmează cursurile London School of Economics (LSE) şi se află într-o vizită de studii.

LSE a solicitat duminică postului BBC să nu difuzeze materialul realizat clandestin în Coreea de Nord, insa televiziunea publică britanică a refuzat să scoată din grilă reportajul, intitulat “North Korea Undercover” (Sub acoperire în Coreea de Nord), acesta urmând să fie difuzat luni, în cunoscuta emisiune de investigaţii Panorama, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al BBC, transmite agentia Mediafax.

Un reporter al BBC s-a infiltrat clandestin printre studentii unei universitati britanice pentru a putea sa patrunda in Coreea de Nord. Acesta a pretins că urmează cursurile London School of Economics (LSE) şi se află într-o vizită de studii.

LSE a solicitat duminică postului BBC să nu difuzeze materialul realizat clandestin în Coreea de Nord, insa televiziunea publică britanică a refuzat să scoată din grilă reportajul, intitulat “North Korea Undercover” (Sub acoperire în Coreea de Nord), acesta urmând să fie difuzat luni, în cunoscuta emisiune de investigaţii Panorama, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al BBC, transmite agentia Mediafax.

Articolul in Reporter Virtual >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar, Ilie Bolojan - „Fiecare român care se va duce la vot va face istorie“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat miercuri, 7 mai 2025, la Summitul Romanian Business Leaders, organizat la JW Marriott Bucharest Grand Hotel. În discursul său, Șeful Statului a ținut să menșționeze că „vremurile liniști

Investigație declanșată de Consiliul Concurenței privind lucrările de semnalizare rutieră

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării și execuției lucrărilor de semnalizare rutieră din România. Autoritatea de concurență are indicii că trei companii s-au înțeles

Conclavul pentru alegerea noului Papă începe astăzi, 7 mai 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Formula istorică în limba latină care marchează închiderea Capelei Sixtine - 'Extra omnes' - va fi pronunțată de maestrul celebrărilor liturgice pontificale în 7 mai, ziua de începere a Conclavului. Data a fost stabilită în 28 aprilie, de cei aproxi

Bărbatul suspectat că ar fi organizat fuga din România a traficantului Mohamed Amra a fost REPATRIAT în Franța. Acesta se ascundea în Germania

Gandul acum 30 minute
Un bărbat suspectat că ar fi organizat fuga din România a periculosului traficant de droguri Mohamed Amra, a fost repatriat, la data de 6 mai, în Franța, după ce s-a ascuns o vreme în Germania, a transmis Parchetul de la Paris, potrivit FranceInfo.

Ilie Bolojan, preşedintele interimar: Votaţi duminică pentru o României europeană, care munceşte, care înţelege că performanţa se face cu seriozitate şi nu scandal

Ziarul Financiar acum 47 minute
Votaţi duminică pentru o României europeană, care munceşte, care înţelege că performanţa se face cu seriozitate şi nu scandal, a fost mesajul pe care Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României l-a transmis în cadrul Romanian Business Leaders S

Cuplurile infertile care vor să aibă copii ar putea beneficia de un voucher de 15.000 de lei pentru medicamente şi proceduri specifice

Adevarul acum o ora
Cuplurile care se confruntă cu probleme de infertilitate și își doresc să devină părinți ar putea beneficia de un voucher de maximum 15.000 de lei pentru medicamente şi proceduri medicale specifice pe teritoriul României.

Reacţia MAE după ce România şi Bulgaria sunt acuzate că au contribuit la tensiunile care au dus la războiul din Ucraina în documentarul ”Rusia. Kremlinul. 25 de ani”: Preşedintele Putin foloseşte aceleaşi narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare

Ziarul Financiar acum 32 minute
Preşedintele Putin foloseşte aceleaşi narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare, arată MAE, după ce liderul de la Kremlin afirmă că România şi Bulgaria au contribuit la tensiunile care au dus la războiul din Ucr

Război în Ucraina, ziua 1.469. Doi morți la Kiev după atacuri aeriene reciproce. Daune de zeci de milioane de euro la Cernobîl

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Două persoane au fost ucise la Kiev după ce Rusia și Ucraina au lansat, în noaptea de marți spre miercuri, mai multe atacuri aeriene asupra capitalelor lor, informează Reuters. Resturile căzute de la dronele distruse au declanșat incend

Știri România Percheziții de amploare într-un dosar penal de infracțiuni la regimul silvic (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
În această dimineață, 7 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică - Biroul Pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Mureș, împreună cu polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Miercurea Nirajului, pun în aplicare 46 de man

India a atacat Pakistanul. Cât de puternice sunt armatele celor două puteri nucleare

HotNews acum 3 ore
India a lansat miercuri lovituri asupra Pakistanului și a Kashmirului, o regiune cu populație majoritar musulmană, divizată între New Delhi și Islamabad, un atac pe care Pakistanul l-a calificat drept un „act flagrant de război”, în condițiile în ca

Vremea

București
acum

19°
mie.

13°/24°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

10°/14°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/13°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/16°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°