Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puiu Haşotti: Am GREŞIT că am dat prea multă atenţie unei iniţiative care nu are nicio şansă

Publicat in Romania TV, luni 15 aprilie 2013 ·

Liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti, şi-a exprimat părerea de rău pentru reacţia avută pe marginea iniţiativei legislative privind reglementarea parteneriatului civil între homosexuali în România. Haşotti a precizat că spusele sale nu trebuiau interpretate "în sens stict patologic".

Puiu Haşotti este de părere că pe marginea declaraţiei sale privindu-i pe homosexuali s-a făcut "mult zgomot pentru nimic".

Haşotti a precizat, luni, că a greşit în momentul în care a dat "prea multă atenţie unei iniţiative legislative care nu are nicio şansă să treacă prin Parlament".

"Este mult zgomot pentru nimic. Mie îmi pare rău că am făcut o greşeală: am dat prea multă atenţie unei iniţiative legislative care nu are nicio şansă să treacă prin Parlament. A fost o reacţie politică, pur politică, la un demers politic, pentru că promovarea unei iniţiative legislative de un parlamentar este un demers politic. Cum a spus şi vicepremierul Dragnea, când a fost întrebat: eu sunt un om normal. Nu trebuie să înţelegeţi într-un sens strict patologic ceea ce am zis eu. O să vedem ce zice Parlamentul", a spus Puiu Haşotti.

Deputatul USL Remus Cernea a anunţat, vineri, că vrea să iniţieze un proiect de lege pentru reglementarea parteneriatului civil între heterosexuali şi între persoanele de acelaşi sex, susţinând că acest model este aplicat în mai multe ţări europene.

Iniţiativa lui Cernea a dat naştere unui adevărat iureş, iar Puiu Haşotti a avut o reacţie care i-a atras mai multe plângeri la CNCD. "Domnul deputat Remus Cernea se dovedeşte un extravagant, ca să folosesc un cuvânt liniştit. Eu nu am absolut nimic să le reproşez homosexualilor, îi consider doar nişte oameni bolnavi. Homosexualitatea nu este o stare firească, nu este o relaţie naturală, motiv pentru care, după părerea mea, nu are absolut nicio şansă", a declarat Puiu Haş

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 35 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°