Pe lista proiectelor de hotărâre a şedinţei de joi, 18 aprilie, a Consiliului Local Sibiu, se află şi o propunere de majorare a tarifelor pentru Serviciul Public Complex Baia Neptun, aplicabile de la data de 1 mai, dacă proiectul av fi votat de consilierii locali.
Ultima modificare a tarifelor a fost în 1 mai 2010, spun reprezentanţii Complexului, iar propunerea de indexare a tarifelor este de 13,18 la sută, reprezentând rata inflaţiei calculată pentru intervalul 1 mai 2010-31 decembrie 2012.
Prin urmare, potrivit proiectului de hotărâre, intrarea la bazinul de inot pentru copii, elevi, studenţi, pensionari, timp de o oră va costa 4,5 lei, faţă de 4 lei cât e în prezent. Adulţii vor plăti, de la 1 mai, 8 lei în loc de 7 lei pentru o oră la bazinul de înot. Tariful pentru abonamentul la bazinul de înot va creşte la 113 lei pe lună, de la 100. Copiii, elevii, studenţii şi pensionarii vor plăti 57 lei pe lună faţă de 50 cât e în prezent.
Potrivit reprezentanţilor bazinului, pentru că în ultima perioadă, tot mai mulţi clienţi au reclamat faptul că nu dispun de timpul necesar pentru petrecerea a două ore într-o singură zi la saună, de la 1 mai vor putea avea şedinţe de o oră la saună, preţul fiind de 10 lei. Pentru două ore, tariful va ajunge la 15 lei. Femeile peste 60 de ani şi bărbaţii peste 65 de ani vor plăti cu un leu în plus, tariful propus fiind de 10 lei.
Majorarea tarifelor va fi stabilită joi, 18 aprilie.
Pe lista proiectelor de hotărâre a şedinţei de joi, 18 aprilie, a Consiliului Local Sibiu, se află şi o propunere de majorare a tarifelor pentru Serviciul Public Complex Baia Neptun, aplicabile de la data de 1 mai, dacă proiectul av fi votat de consilierii locali.
Ultima modificare a tarifelor a fost în 1 mai 2010, spun reprezentanţii Complexului, iar propunerea de indexare a ta