Şcoala Doctorală în Istorie de la Universitatea din Oradea a fost, sâmbătă, gazda celei de-a VIII-a ediţie a sesiunii de comunicări ştiinţifice a doctoranzilor în istorie. Peste 30 de doctoranzi şi-au susţinut fiecare câte o temă documentată în perioada studiilor doctorale.
Manifestarea a devenit o tradiţie, greu de egalat de alte Şcoli Doctorale de la Oradea sau din ţară, în condiţiile în care astfel de sesiuni sunt o raritate în contextul academic actual. La deschiderea oficială a celei de-a VIII-a ediţii, care a avut loc sâmbătă, în Amfiteatrul "Nicolae Iorga" al Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, au luat parte directorul Şcolii Doctorale în Istorie, prof. univ. dr. Ion Zainea, decanul Facultăţii IRISPSC, conf. univ. dr. Gabriel Moisa, precum şi coordonatorii lucrărilor de doctorat: prof. univ. dr. Sever Dumitraşcu, prof. univ. dr. Viorel Faur, prof. univ. dr. Ioan Godea, prof. univ. dr. Mihai Drecin, precum şi doctoranzii în istorie din anul I, II şi III. Manifestarea a debutat cu un moment de reculegere ţinut în amintirea fostului coordonator de doctorat prof. univ. dr. Barbu Ştefănescu. "Şcoala Doctorală în Istorie se poate mândri cu organizarea, an de an, a acestei sesiuni de comunicări, prilej cu care doctoranzii îşi expun lucrările redactate pe marginea materialului cercetat pe parcursul documentării în vederea redactării tezei. Este o manifestare unică la Oradea, printre şcolile doctorale, şi rarisimă chiar la nivel naţional", a subliniat Ion Zainea. Cele 31 de comunicări prezentate de doctoranzi vor reprezenta o contribuţie esenţială la istoriografia românească. După momentul festiv, lucrările au fost susţinute pe secţiuni: Istorie veche şi Arheologie, precum şi Istorie modernă; Etnografie - Etnologie; respectiv Istorie contemporană. Tematica abordată a fost dintre cele mai diverse: de la şan