“Mai bine discutăm de huliganii Rapid-Steaua decât să mai discutăm de Băsescu”, a declarat luni Crin Antonescu, după ce a fost întrebat cum vede faptul că Băsescu s-a aflat iar în postura de a face reevaluări, aşa cum a fost cazul lui Robert Cazanciuc.
“Ce putem să mai discutăm? Adică mai bine discutăm de la huliganii Rapid-Steaua decât să mai discutăm de domnul Băsescu, pentru că sunt lucruri banale…”, a răspuns Antonescu, la Parlament, înaintea depunerii jurământului de către noul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, transmite Mediafax. El a precizat că nu are niciun fel de comentariu legat de desemnarea lui Cazanciuc la ministerul Justiţiei.
“Nu am nicun nfel de comentariu de făcut. Cred că premierul, fost ministru al Justiţiei, în mai multe rânduri, a făcut o alegere bună. Am încredere în alegerea pe care domnia sa a făcut-o. Nimic din CV-ul, atâta cât a fost el făcut public, al domnului Cazanciuc nu mă face să fiu neîncrezător sau să am dubii”, a spus Antonescu.
“Mai bine discutăm de huliganii Rapid-Steaua decât să mai discutăm de Băsescu”, a declarat luni Crin Antonescu, după ce a fost întrebat cum vede faptul că Băsescu s-a aflat iar în postura de a face reevaluări, aşa cum a fost cazul lui Robert Cazanciuc.
“Ce putem să mai discutăm? Adică mai bine discutăm de la huliganii Rapid-Steaua decât să mai discutăm de domnul Băsescu, pentru că sunt lucruri banale…”, a răspuns Antonescu, la Parlament, înaintea depunerii jurământului de către noul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, transmite Mediafax. El a precizat că nu are niciun fel de comentariu legat de desemnarea lui Cazanciuc la ministerul Justiţiei.
“Nu am nicun nfel de comentariu de făcut. Cred că premierul, fost ministru al Justiţiei, în mai multe rânduri, a făcut o alegere bună. Am încredere în alegerea pe care domnia sa a făcut-o. Nimic din CV-ul, atâta cât a fost el