O nouă serie de atentate cu mașini-capcană au avut loc astăzi în mai multe orașe din Irak, cel puțin 20 de persoane fiind ucise, iar alte peste 100 rănite, potrivit BBC. Sursa: REUTERS
Atentatele cu mașini-capcană au avut loc, la interval de numai câteva minute, în cel puțin șapte orașe din Irak, printre care Bagdad, Tuz Khurmatu și Kirkuk (nordul Irakului) și Nasariyah, în sud.
Peste 20 de persoane și-au pierdut viața și alte 100 au fost rănite în urma exploziei a cel puțin 12 autoturisme-capcană și a trei bombe amplasate pe trotuar.
Toate bombele au explodat, într-o acțiune foarte bine coordonată, la o oră de vârf.
În Bagdad, două mașini-capcană au fost amplasate la un punct de acces către aeroport, două persoane fiind ucise, iar alte 17 rănite.
În orașul Kirkuk au avut loc mai multe explozii, trei mașini-capcană fiind detonate chiar în centrul orașului.
Atentatele vin în contextul în care, pe 20 aprilie, au loc primele alegeri locale din 2010 și până în prezent.