Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVISTA PRESEI: Capcana lui Băsescu pentru Ponta şi USL

Publicat in Romania Libera, luni 15 aprilie 2013 ·

"Cazul Teo Peter: cum a fost scos vinovat stopul de către experţii americani - detalii din dosar", titrează Adevărul în ediţia de luni: "Puşcaşul marin care l-a omorât pe Teo Peter a scăpat de închisoare pentru că avocaţii apărării au reuşit să convingă juraţii că accidentul s-a datorat în principal semnalizării neadecvate a intersecţiei Bulevardul Dacia cu strada Polonă. Iar principala dovadă pe care s-au bazat a fost mărturia unui expert american în reconstituirea de accidente care făcuse o investigaţie la faţa locului. Americanii nu au avut, se pare, prea multă încredere în abilităţile anchetatorilor români, pentru că, la scurt timp după accident, superiorii lui VanGoethem din Marina Statelor Unite au solicitat ajutorul unui poliţist rutier din Virginia cu 18 de ani de experienţă în reconstituirea de accidente de trafic".

Din Cotidianul aflăm care este "Capcana lui Băsescu pentru Ponta şi USL": "În aprilie 2013 se repetă un scenariu care este foarte cunoscut scenei politice româneşti. Ce asemănare este între Crin Antonescu şi Mircea Geoană. Preşedintele Traian Băsescu este (de câteva zile) numai miere cu premierul Victor Ponta. O răsucire de 180 de grade faţă cum îl tăvălea în primul său mandat de premier. Urmăriţi însă cu atenţie următoarele fragmente dintr-un interviu...:

Traian Băsescu: 'Avem stabilitate politică. Pactul sau acordul de colaborare instituţională între mine şi guvern funcţionează. Nu avem nici un motiv să fim îngrijoraţi, în opinia mea (…) Eu, ce pot să vă spun, că pe informaţia de maximă acurateţe pe care o am este că ţara e în regulă. Nu avem motive de îngrijorare, pentru că deşi avem o majoritate uriaşă, nu a scăpat hăţurile în populisme, să arunce cu banii de la buget (...) Eu vă pot spune că premierul a fost un partener corect în relaţia cu mine în tot acest proces. Deci în mod cert premierul a avut încredere să facă această n

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul președinte-director general al Radio România Dragoș Șeuleanu a murit la 63 de ani

HotNews acum o ora
Dragoș Șeuleanu a murit în noaptea de miercuri spre joi, la vârsta de 63 de ani, a anunțat RRA. El a fost președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune (SRR) în perioada 2001–2005, în timpul mandatului de premier al lui Adrian N

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, după consultările de la Cotroceni: Sper că în câteva zile putem închide această fază a aşezării guvernului

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, le-a mulţumit liderilor UDMR pentru participarea la consultările privind formarea noului guvern. În replică, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi-a exprimat speranţa că actuala etapă politică se va încheia în urmă

Site fals care imită identitatea ANAF. Ce trebuie să știe contribuabilii

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenția contribuabililor asupra apariției unui site fraudulos, cu o interfață similară celei oficiale, care are ca scop colectarea ilegală de date personale ale utilizatorilor. Potrivit unui co

Nicuşor Dan, la consultările cu PSD: Au fost nişte săptămâni intense. În mod normal, în opinia mea, o negociere de tipul ăsta ar trebui să dureze trei-patru luni. Sper ca în urma discuţiilor de azi să ajungem la consens / Ce a declarat Grindeanu - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan le-a transmis joi reprezentanţilor PSD, la consultările de la Palatul Cotroceni, pentru desemnarea premierului, că au fost nişte săptămâni intense şi că, în mod normal, în opinia sa, o negociere de tipul ăsta ar trebui să du

Ilie și Ioana Năstase divorțează după cinci ani de căsnicie. „Nu mai e momentul”

Adevarul acum 3 ore
După mai multe reconcilieri, cuplul a ajuns la finalul drumului. Ioana Năstase a depus actele pentru divorț, iar procesul este deja în curs.

Experimentul Philadelphia / Conspirații cu gen. Emil Străinu – joi, 19 iunie, de la 22:00, LIVE pe YouTube CANCAN

Gandul acum o ora
Joi, 19 iunie, generalul Emil Străinu aduce în prim-plan una dintre cele mai fascinante și controversate enigme din istoria militară – Experimentul Philadelphia. Ce teste a făcut Marina SUA în 1943? A fost USS Eldridge transformată într-o navă-fanto

Dominic Fritz, după consultările de la Cotroceni: Suntem încrezători că vom putea să formăm un guvern care va arăta altfel decât guvernările trecute şi suntem gata să fim luptători alături de prim-ministrul Bolojan pentru un stat care se reformează din temelii

Ziarul Financiar acum o ora
Suntem încrezători că vom putea să formăm un guvern care va arăta altfel decât guvernările trecute şi suntem gata, noi, ca USR, să fim luptători alături de prim-ministrul Bolojan pentru un stat care se reformează din temelii, spune Dominic Fritz dup

Percheziții DNA la Spitalul Militar „Carol Davila”. Mai mulţi medici, suspectaţi că luau mită de la pacienţi

HotNews acum 6 ore
Procurorii DNA efectuează, joi dimineaţă, percheziţii la Spitalul Militar „Carol Davila” din Capitală, într-un dosar de mită. Mai mulţi medici sunt suspectaţi că luau șpagă de la pacienţi, potrivit Agerpres și G4Media, care citează surse judiciare.

Leon, primul tren construit integral în România după 80 de ani, a fost oficial lansat astăzi de către Grampet Group

Ziarul Financiar acum 4 ore
Grampet Group, cel mai mare grup feroviar şi operator logistic, controlat de antreprenorul Gruia Stoica, a lansat trenul Leon într-un eveniment care a avut loc în Salonul Regal din Gara de Nord, unde au participat mai multe oficialităţi, ambasadori

Răsturnarea de situație: Elena Udrea şi-a retras cererea de liberare condiţionată. Motivul din spatele deciziei

HotNews acum 4 ore
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea și-a retras cererea de liberare condiționată care fusese înregistrată la Judecătoria Ploiești, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres. Conform surselor citate, Udrea va formula o nouă cerere după c

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/26°
dum.

15°/26°
Iasi
acum

28°
joi

18°/29°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

32°
joi

19°/32°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

16°/30°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/24°
Timisoara
acum

32°
joi

18°/32°
vin.

17°/27°
sâm.

13°/26°
dum.

12°/30°