Fără victorie, în 2013, în partidele oficiale, formaţia din Gruia va întâlni, marţi (ora 20.30 / Digi Sport 1), Astra, în prima manşă din semifinalele Cupei României. Primul „11“ al ardelenilor va fi întărit serios printr-o mutare importantă.
CFR Cluj şi Astra Giurgiu, două echipe aflate în criză în Liga I, vor încerca să treacă peste nereuşitele din ultima perioadă în competiţia KO.
Primul meci al noului antrenor al CFR-ului, Eugen Trică, va coincide cu revenirea pe teren a căpitanului Ricardo Cadu, după cum a dezvăluit stiridesport.ro.
A stat 50 de zile pe tuşă
Cadu a fost eliminat pentru o intrare criminală asupra bulgarului Jivko Milanov, în minutul 42 al meciului FC Vaslui – CFR Cluj, la 25 februarie. Imaginile rulate la TV cu faultul comis de Cadu au fost de-a dreptul şocante şi au dus la suspendarea portughezului pentru şase etape. Asta în condiţiile în care victima lui Cadu a jucat titular la următoarea partidă.
„Am aşteptat să revin pe teren, pentru că eram obişnuit să joc tot timpul. Cu Eugen (n.r. – Trică) am fost colegi în vestiar şi vorbim săptămânal. Dar pe teren el e antrenor şi eu jucător. Afară o să fim ca până acum“, a spus Cadu pentru stiridesport.ro.
VEZI AICI TOATE DECLARAŢIILE DATE DE CADU