V-aţi gândit vreodată că noi, toţi cei care acum avem 20 – 25 de ani, trăim fără să ne gândim măcar din când în când cât de norocoşi suntem pentru că putem să alergăm, să ne plimbăm, să facem sport, iar toate aceste mici bucurii ale vieţii ne sunt îngăduite fără un efort prea mare, fără prea mari sacrificii, fără să ne doară nimic şi, mai mult decât atât, fără măcar să ne dăm seama că alături de noi trăiesc oameni pentru care toate acestea înseamnă eforturi adesea mult prea mari pentru a putea fi înfăptuite în fiecare zi!

Acesta este, din nefericire, şi cazul Dallmei Kiss, studenta în vârstă de 23 de ani de la Facultatea de Muzică din Timişoara, asupra istoriei de viaţă a căreia ne-am aplecat şi noi, cu inima deschisă, într-un demers de solidaritate menit să îi mijlocească Dallmeiun sprijin din partea întregii comunităţi pentru problemele dificile cu care se confruntă.

Povestea Dallmei începe demult, atunci când, la doar câteva luni, a fost diagnosticată cu scolioză toraco-lombară în S dextroconvexă superior.

Medicii i-au spus atunci mamei Dallmei că această afecţiune va dispărea.

Din nefericire pentru Dallma, previziunile medicilor nu s-au adeverit şi nu s-a întâmplat ca boala să dispară.

Acum, pentru a se salva de durerile cumplite pe care trebuie să le înfrunte în fiecare zi şi pentru a-şi acorda măcar şansa să aspire la o viaţă mai bună, Dallma trebuie să facă faţă unei intervenţii chirurgicale riscante şi costisitoare, în Germania.

“Diagnosticul l-a aflat mama mea când aveam câteva luni, la Cluj. Atunci i-au spus: cum o să cresc, aşa va dispărea. Desigur, nu s-a întâmplat aşa. În clasa a IV-a, la educaţie fizică, am picat foarte urât şi m-am lovit foarte tare la spate. Şi înainte (fiind atunci încă nevizibil), dar şi după, am început să am dureri din ce în ce mai mari. Mama mea m-a dus încă o dată la specialist şi atunci am afl