Aflată în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa Rapid CFR Suceava a reușit să câștige trei puncte foarte importante în duelul ultimelor clasate, pe terenul Farului Constanța, scor 2 – 1. Sucevenii au început foarte bine acest meci și după 14 minute de joc au deschis scorul prin Mihai Petrescu, jucător care a primit o minge centrată excelent de pe dreapta de Doboș pe care a împins-o în poartă de la marginea careului mic, scor 1 – 0. Această fază avea să se repete șase minute mai târziu, când același Doboș centrează excelent până la Sumanariu, care scapă de marcajul adversarului și șutează de la limita careului mic fără speranțe pentru portarul advers, scor 2 – 0 pentru suceveni.
În minutul 25, Farul reușește să reducă din handicap după o lovitură de la 11 metri acordată pentru un henț în careu, scor 2 – 1. Până la pauză, gazdele au avut o șansă de a egala, dar portarul Preda a fost la post și scorul a rămas neschimbat.
Partea a doua a jocului a fost una cu ocazii de o parte și cealaltă, în minutul 74 rapidiștii reușind un nou gol dintr-o lovitură liberă executată de Semeghin, dar care a fost anulat pe motiv de offside, scor final 2 – 1 pentru Rapid CFR Suceava. Grație celor trei puncte câștigate la Constanța, sucevenii au urcat un loc în clasament, până pe 11, și se află la un punct de următoarea clasată și la două de locul 9, pe care se află ACS Buftea, care are un joc disputat în plus.
Antrenorul sucevenilor, Bogdan Tudoreanu, a declarat după meci: „Am început foarte bine acest meci și am reușit să marcăm două goluri în primele 20 de minute. În repriza secundă am stat foarte bine în teren și nu le-am dat adversarilor prea multe șanse de a pune poarta în pericol. Am marcat un gol perfect valabil, dar a fost anulat, și până la urmă important este că am câștigat trei puncte de care aveam nevoie ca de aer. Îmi doresc ca începând cu acest meci s