Se discută chestiuni importante fără să fi stabilit măcar poziţiile de bază.

Vrem sau nu sănătate publică şi o industrie a sănătăţii private ţinute atent sub control?

Aici răspunsul clişeu de dreapta vine automat: noi nu mai vrem corupţie şi de aia vrem să plătim sănătatea. Cînd, de fapt, trecerea în privat a sănătăţii s-a făcut în varianta sa cea mai cinică: cu bani publici susţinînd tot ce e neprofitabil şi o zonă privată înflorind sănătos din ruine.

Vrem educaţie pentru toţi sau educaţie pentru cei mai înstăriţi 50 %?

Nu pentru toţi, e răspunsul subtil dintotdeauna pe care nu puţini au şi tupeul să-l enunţe cu voce tare.

Sînt posibile educaţie şi sănătate fără taxe mai mari?

Simplu: nu. Iar tot ce auzim e cum inhibă taxele spiritul antreprenorial care oricum funcţionează perfect doar susţinut de stat.

De ce nu se poate taxa eficient?

NU pot să-i taxeze pe ai lor. Nu există nici o tendinţă solidă de jos în sus care să spună simplu: nu ne interesează, vrem servicii medicale gratuite şi educaţie pentru toţi. Firescul de acum e că trebuie să scoţi bănuţul pentru orice, dar măcar să primeşti chitanţă. Ne mulţumim cu atît.

Ce e cu toată parada media cu samsarii retrocedărilor?

Aflăm brusc ceva ce ştiam cu toţii. Dar aruncarea samsarului la înaintare vine să acopere iarăşi un deficit de curaj în asumarea unui principiu: retrocedarea a fost concepută greşit din start, un business nesimţit acoperit cu văicăreli de recuperare a “normalităţii interbelice” aşa cum a fost.

Ioan Niculae, de la INterAgro, face cartel de capitalişti români să-şi plîngă oropseala, asta în timp ce vorbesc despre angajatul român ca despre un cerşetor de care se milesc cu ceva de-ale gurii.

Nicolaescu iese şi spune cum ar privatiza el nişte paturi în spitalul public. Oprescu anunţă din ce în ce mai insistent cum