Realitate şi Umbra, o carte însumând 70 de articole, majoritatea publicate de Andrei Cornea în revista 22, reprezintă una dintre cele mai bune colecţii de texte politice apărute în România după ‘90.
De regulă, un text politic are viaţă scurtă, tratează personaje, teme şi fapte derizorii. Valoarea sa tinde spre zero a doua zi. Oricât de mare ar fi flama unui scandal politic, ce ne mai spune el peste o lună, un an sau cinci? Mai nimic, dacă ne pironim ochii în flamă. Dacă nu găsim ceva dincolo de scandal şi derizoriu. De ce textele lui Andrei Cornea rezistă, cum de trec totuşi testul timpului? Tocmai pentru că autorul găseşte acel ceva. Nu se lasă furat de jocul de lumini şi umbre din politica românească, intră în acest joc doar pentru a înţelege mai bine realitatea.
„Cred că a avea Puterea înseamnă în fond a-i face să creadă pe alţii că numai în măsura în care ei te ascultă fără să crâcnească vor avea şi ei putere asupra altora, şi tot aşa mai departe. Paradoxal: sluga «eroului» se simte devenind el însuşi «erou», şi cu cât e mai slugă, cu atât mai «erou» devine faţă de alţii mai mici! Puterea acţionează prin contagiune: supunerea necondiţionată a unuia confirmă puterea şefului, dar totodată creează un exemplu pe care încep să-l urmeze şi alţii. Ca un magnet, Puterea nu doar atrage, dar îşi şi transmite forţa din aproape în aproape, magnetizându-i pe rând pe cei din proximitatea sa, care devin surse secundare de putere magnetică pe care o transmit la rândul lor altora şi aşa mai departe (...) Cât timp stăpânul era stăpân, valetul era stăpân şi el. Dar când Puterea dispare, se vede cum stau de fapt lucrurile: valetul e numai valet, iar stăpânul - un nimenea. Puterea s-a stins subit ca o lampă, iar fluturii strânşi în jurul ei s-au răspândit imediat în noaptea şi în neantul din care, de fapt, am ieşit cu toţii...“ (Puterea, 2004, pag.
