Cel mai însemnat monument religios al Renaşterii este Bazilica Sfântului Petru din Roma. Lucrările pentru ridicarea acestei monumentale construcţii au început la 18 aprilie 1506. Cei mai însemnaţi arhitecţi ai Renaşterii au lucrat mai bine de un secol la acest monument, care a servit ca model întregii arhitecturi catolice din secolele XVII şi XVIII. Bazilica Sfântului Petru din Roma a fost considerată expresia cea mai completă a concepţiei artistice care îmbina, conform tendinţei spre universal a bisericii, principalele stiluri într-o formulă sintetică şi generală.
Bazilica Sfântul Petru (în italiană: Basilica di San Pietro in Vaticano) din Roma se găseşte în Cetatea Vaticanului, înăuntrul statului pontifical, în monumentala Piazza San Pietro. Imensul edificiu - lung de 186 metri, înălţimea cupolei de 119 metri, cu o suprafaţă totală de peste 15.000 m² - este ca mărime al doilea lăcaş sacru al creştinătăţii (după Bazilica Notre-Dame de la Paix din Yamoussoukro în statul Coasta de Fildeş din Africa, cu o suprafaţă de ca. 30.000 m²). Bazilica Sfântul Petru nu este o catedrală, pentru că sediul episcopului Romei - tot în persoana Papei - este bazilica “San Giovanni in Laterano”.
Grandiosul edificiu de astăzi a luat locul unei bazilici ridicate de împăratul Constantin cel Mare, la începutul secolului al IV-lea, construcţie care a necesitat demolarea Circului Vaticanus, sau Circul lui Caligula şi Nero, care se întindea în partea de sud a şantierului.
O tradiţie imemorială susţine că martiriul Apostolului Petru ar fi avut loc în acest loc, între două borne, pe „spina”, în centrul căreia a fost pus obeliscul Vaticanului.
În vremea lui Constantin, aici a fost ridicată o bazilică de formă clasică, cu o navă, un cor şi o absidă, construită în jurul presupusului mormânt al Sfântului Petru. Nava centrală era însoţită de două n
