Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zei cu picioare frînte

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 15 aprilie 2013 ·

Kobe Bryant este vulnerabil, a constatat Kobe Bryant. Descoperirea a venit ca un șoc în urma accidentării la tendonul ahilian.

Primul căruia nu-i vine să creadă așa ceva este baschetbalistul însuși. Mesajul lui de pe facebook nu e pentru fani, e pentru ochii lui. Pentru cartea lui de identitate, mai degrabă. Căci Bryant nu se vaită de picior cît se vaită de timp. “Acum se presupune că trebuie să-mi revin și să fiu același jucător sau chiar unul mai bun la 35 de ani?” Depinde.

Kobe Bryant, cu un picior grav accidentat sau cu două picioare întregi, este oricum un jucător imens. Este de cinci ori campion NBA, dublu campion olimpic și duce atîtea recorduri la puncte marcate, trecute și actuale, că e greu să fie enumerate fără a ne pierde în ele. Faptul că principala lui problemă pare a fi îndoiala legată de continuarea unei cariere care a atins cel mai înalt nivel este ce înduioșează, de fapt, la uriașul șchiop, și nu lovitura în sine.

Încercările de autoîncurajare din mesajul de pe rețeaua de socializare au putere. “Există probleme mai mari decît un tendon rupt. Încetează să-ți mai plîngi de milă, găsește speranța și întoarce-te la treabă cu aceeași încredere, cu același chef și cu aceeași convingere ca întotdeauna”. Au putere, dar plînsul de milă e admis acolo, în mesajul pentru lumea întreagă și pentru el însuși.

Da, evident, cariera lui Kobe Bryant o poate lua în jos după o astfel de accidentare. Nu e deloc vesel să știi că mai aveai chef să continui, iar propriul corp și legile fizicii medicale te-au pus la pămînt. Nu e deloc confortabil să trăiești cu gîndul că s-ar putea să nu fii tu acela care decide unde se va opri această carieră. Furia e mare, așa cum este cînd altcineva sau altceva ia o hotărîre importantă în locul tău. Kobe Bryant nu mai e stăpîn pe ceea ce face, pentru că niciodată nu a fost amenințat cu o pauză atît de lungă, de pe

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 56 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 38 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 32 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 37 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 7 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°