Se împlineşte un an de guvernare uslistă, dar ţara arată ca exact un an şi o zi, doi, zece, douăzeci de ani înainte. Acelaşi haos în administraţie, aceeaşi corupţie, aceeaşi impotenţă a guvernanţilor, aceeaşi ticăloşie a oamenilor politici, aceleaşi aberaţii în parlament, aceeaşi rea-credinţă la televiziuni. Sursa: EVZ

Ce rezultă de aici? Dacă, indiferent de culoare politică, indiferent de cine se află la butoane situaţia rămâne neschimbată, înseamnă că trebuie să... schimbăm situaţia! Mica mea experienţă de administrator într-o instituţie publică mi-a confirmat că societatea românească e prost croită. Ea nu corespunde necesităţilor reale ale cetăţenilor, ci diverselor aberaţii ivite în mintea celor aflaţi, vremelnic ori durabil, la putere.

Cred că o modalitate de a ieşi din acest blocaj letal e ca fiecare individ responsabil să facă observaţii şi să propună măsuri în domeniul în care lucrează. Adunate şi analizate, ele ar putea ajunge sub privirile cuiva decis şi capabil să ia taurul de coarne pentru a scoate din groapă muribunda noastră societate. Îmi permit să fac eu însumi un pas timid în această direcţie. Cum aparţin sistemului universitar, mă voi referi la acest domeniu, emiţând câteva opinii care, desigur, îi vor înfuria pe mulţi insiders, dar care, din păcate, nu pot fi contrazise.

Cea dintâi observaţie este că în România există un număr incredibil de mare de universităţi finanţate de stat: cincizeci şi şapte. Dintre acestea, nu mai puţin de opt (adică peste paisprezece la sută) au profil militar: de aer, de uscat, de apă, de informaţii, medical etc. Asta în condiţiile în care numărul militarilor a fost redus drastic. Dar să trecem peste. Să vedem cum stăm în civilie. Cifric, admirabil. Faptic: dezastruos: patruzeci şi nouă de universităţi, cu o densitate pe care n-o întâlneşti nicăieri în lume: 1,20 pe judeţ (am inclus şi Bucureştiul). Sau dac