Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, l-a primit astăzi, 15 aprilie 2013, pe ambasadorul Republicii Azerbaidjan la Bucureşti, Eldar Hasanov, în vizită de rămas bun.
Ministrul român de externe a salutat relaţiile politice excepţionale între România şi Republica Azerbaidjan, caracterizate de Parteneriatul Strategic stabilit din anul 2009.
Şeful diplomaţiei române a mulţumit ambasadorului Eldar Hasanov pentru activitatea susţinută de promovare a dezvoltării şi consolidării relaţiilor dintre România şi Republica Azerbaidjan, derulată din anul 2001 şi i-a urat succes în activitatea sa viitoare.
Convorbirile s-au concentrat pe stadiul şi perspectivele relaţiilor dintre România şi Republica Azerbaidjan, precum şi pe oportunităţile de îmbunătăţire a cooperării la nivel bilateral şi în plan multilateral.
Cei doi oficiali au evidenţiat excelentele relaţii dintre cele două ţări, care se dezvoltă în cadrul Parteneriatului Strategic, precum şi necesitatea continuării implementării cu succes a măsurilor incluse în Planul de Acţiuni circumscris acestuia. În context, a evidenţiat importanţa dezvoltării unor proiecte comune de transport de mărfuri, care să valorifice poziţiile-cheie ale României şi Republicii Azerbaidjan de porţi de intrare spre Europa şi regiunea Mării Caspice.
Ministrul Titus Corlăţean a subliniat importanţa cooperării în domeniul energetic ca pilon al Parteneriatului Strategic româno-azer, cu precădere pentru operaţionalizarea proiectelor Nabucco şi al Interconectorului Azerbaidjan-Georgia-România-Ungaria (AGRI).
Totodată, şeful diplomaţiei române a evocat rolul Ambasadei României la Baku în calitate de Punct de Contact NATO, mandat care va fi deţinut pentru a treia oară consecutiv în perioada 2013-2014, drept un indicator al nivelului foarte bun al relaţiilor dintre România şi Azerbaidjan.
La invitaţia ministrul