Tensiunile din USL au fost depăşite, dar vor mai apărea şi altele, "cu siguranţă", pentru că Uniunea Social Liberală e formată din "trei partide vii, cu personalităţi importante". Declaraţia a fost făcută la RFI de purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan.
Întrebat dacă au fost depăşite tensiunile din USL, provocate de desemnarea Laurei Kovesi la DNA, Cătălin Ivan a răspuns: "Eu cred că au fost depăşite, dar nu-mi fac iluzii că nu vor apărea altele. Întotdeauna când vorbim de o uniune politică formată din partide puternice, cu doctrine politice total diferite, cu viziuni diferite, ba chiar cu oameni ca tipologie clar diferiţi, n-au cum să nu apară tensiuni. Numai că această uniune a arătat că funcţionează, că este eficientă şi mai mult, că este una de succes. Avem deja mai bine de doi ani de zile de când funcţionăm împreună şi am câştigat foarte multe bătălii. E important ca acum, aflându-ne la guvernare să demonstrăm că putem să lucrăm împreună pentru binele celor care ne-au votat, pentru binele românilor şi să fim eficienţi şi la guvernare. Nu-i uşor, dar ne-am asumat această responsabilitate. Obiectivele Uniunii rămân aceleaşi: câştigarea alegerilor prezidenţiale, crearea de locuri de muncă, depolitizarea justiţiei, atragerea fondurilor europene".
Vor mai fi "momente sensibile"
Purtătorul de cuvânt al PSD spune că "momente sensibile în viaţa Guvernului, mai ales, vor mai fi. Decizii importante de luat vor mai fi şi în perioada următoare. Vom vedea cu ce intensitate. Cert este că USL-ul nu se va rupe, cum zic unii sau cum speră unii. Este o construcţie puternică şi fiind o construcţie de succes, n-are cum să nu meargă înainte, mai ales că avem obiective importante comune".
Cătălin Ivan afirmă că "vor mai fi tensiuni, cu siguranţă, vor mai fi puncte de vedere diferite, vor mai fi ieşiri în presă mai vehemente sau mai puţin ve