Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dănuţ Buhăescu l-a convins pe Liviu Dragnea să vină în Valea Jiului

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, luni 15 aprilie 2013 ·

Acesta ar vrea ca în luna mai să se întâlnească cu primarii din Vale pentru discutarea unui proiect de dezvoltare comun.

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a fost prezent la Asociaţia Oraşelor din România (AOR) vineri, 12 aprilie. Acolo a prezentat primarilor de oraşe obiectivele ministerului pentru dezvoltarea infrastructurii locale. Printre primari se afla şi Dănuţ Buhăescu, care a profitat de ocazie şi l-a întrebat pe ministru de vorbă. Dacă tot se pricepe la dezvoltare, ar fi frumos, dar mai ales sănătos, să ajute la dezvoltarea Uricaniului, care, în câţiva ani, va rămâne şi fără minerit. „Dar de ce numai Uricaniul?”, a răspuns Dragnea. “Dar de ce nu continuaţi finanţările dema-rate până acum?”, întrebăm noi.

„Încă de la preluarea mandatului de ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice, am fixat trei obiective clare pentru infrastructură: moderni­zarea satului românesc, regenerarea urbană şi infrastructura judeţeană. Corespunzător acestor trei obiective, am construit şi noul program, care va înlocui programele existente”, a declarat Liviu Dragnea, prezent la Adunarea Generală AOR. Asta vrea şi Dănuţ Buhăescu. Să se găsească soluţii economice şi sociale pentru înlocuirea industriei miniere, pentru ca Uricaniul să nu ajungă în postura Aninoasei.

Ministrul, după cum declară primarul din Uricani, a fost de acord să analizeze situaţia Uricaniului, dar este interesat să se implice pentru dezvoltarea unor proiecte în care să fie angrenate toate localităţile din Valea Jiului. „Domnule ministru, dar să nu mai ajutaţi doar Petroşaniul, Petrila şi Lupeniul, să ne ajutaţi pe toţi. Este nevoie de implicarea guvernului pentru ca Uricaniul şi Valea Jiului să scape de sărăcie”, a insistat Buhăescu..

Ministrul a cerut primarului Dănuţ Buhăescu să trimi­tă un reprezentat

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 46 minute
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum 50 minute
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European. Peste 2,5 milioane de buletine de vot, trimise către cele 915 secţii de votare

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe anunţă joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către cele 915 secţii organizate la alegerile pentru Parlamentul European, acestea constând în peste 2,5 de milioane de buletine de vot, aproape 8.500 d

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Cad pietre pe DN 6, între Severin şi Orşova. Circulaţia rutieră este blocată

Mediafax acum 46 minute
Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, circulaţia rutieră este blocată pe DN 6, între Severin şi Orşova. Din cauza precipitaţiilor din ultimele ore s-au înregistrat căderi de pietre pe partea carosabilă fapt ce a dus la bl

Romanian Design Week 2024 prezintă „SynergyX”, experiența multisenzorială creată de IQOS și Adrian Damian

Adevarul acum 46 minute
Între 24 mai și 2 iunie, se desfășoară a douăsprezecea ediție a Romanian Design Week, cel mai complex eveniment dedicat industriilor creativ-culturale din România. Pentru al patrulea an consecutiv, IQOS susține festivalul care contribuie la reconect

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 19 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Gabriela Firea îl provoacă pe Nicușor Dan la dezbatere: „Vă invit să discutăm direct, într-o dezbatere în fața bucureștenilor”

Adevarul acum 2 ore
După Sebastian Burduja, și fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, îl provoacă pe actualul primar general, Nicușor Dan, la o dezbatere publică.

Familia lui Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea publicaţiei Die Aktuelle, care a publicat un interviu fals cu starul din F1, generat de AI

News.ro acum 23 minute
Familia lui Michael Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea editorilor unei reviste care a publicat un "interviu" generat de inteligenţa artificială cu fostul pilot de Formula 1, relatează BBC. Publicaţia germană Die Aktuelle a

Volodimir Zelenski ne-a întins o capcană!

Ziua News acum 57 minute
A lansat o provocare care ne poate duce direct la o conflagrație mondială. Și nicidecum la un armistițiu sau la un tratat de pace între Federația Rusă și Ucraina garantat de marile puteri. Liderul de la Kiev încearcă să miște lumea în sensul dorit d

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°