În fiecare zi vorbesc cu oameni care vor să îşi vândă maşina şi să-şi ipotecheze apartamentul ca să poată merge la şcoli scumpe care să-i înveţe cum să se îmbogăţească rapid; şi cu la fel de mulţi dintre cei care au făcut-o deja şi care nu înteleg de ce nu intră banii aceia promişi mai repede în cont.

Vestea proastă e că nu există nicio legătură directă între ceea ce scrie în cărţile şi în reţetele de management, între sfaturile pe care le dau la televizor şi în reviste managerii faimoşi şi bine plătiţi, şi ce se întâmplă în realitate în companiile şi pe piaţa din România. Firme care, după cele mai elementare principii de management şi de logică, la urma urmei, nu ar putea să reziste mai mult de câteva luni sau nu ar trebui înfiinţate deloc, merg şi prosperă bine-mersi, şi nu de azi, de ieri, ci de ani buni. Şi invers, manageri şi antreprenori care fac totul cu bună credinţă şi numai după litera şi spiritul manualelor şi cursurilor de business, nu văd picior de client trecându-le pragul cu zilele sau cu lunile.

La o privire mai lungă, se vede că aceste „paradoxuri” pot fi grupate în două categorii: rezultatele complet aleatorii (pleonasmul de aici şi următoarele sunt pentru subliniere), adică acele cazuri în care doi oameni sau firme fac lucrurile absolut la fel, în contexte identice, iar rezultatele sunt complet diferite; cealaltă include discrepanţele sistematice dintre ceea ce se susţine în public, dintre declaraţiile şi angajamentele solemne, exhibiţionismul valorilor şi principiilor, cinismul citatelor redactate de fetele de la PR şi ceea ce se întâmplă în realitate. Şi se întâmplă în realitate pentru că e normal să se întâmple astfel, pentru că e rentabil pentru companie, pentru că e logic şi în firea lucrurilor, pentru că aşa merg lucrurile pe lumea asta, numai că nu „dă bine” să apui aşa ceva în gura mare. Or, se găsesc destui care să ia ad litte