Fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobrițoiu, a omis să declare opt contracte pe care fi rma soției sale le avea cu statul. Dobrițoiu și generalul Mircea Chelaru sunt învinuiți de DNA pentru locuințele de serviciu cumpărate ilegal
În șase luni i-a revenit memoria. Dobrițoiu și-a amintit afaceri pe care nu le-a declarat la timp
Sursa: CODRIN PRISECARU
Casa de vacanță a nevestei lui Corneliu Dobrițoiu, generalul care și-a luat apartament subvenționat de Ministerul Apărării. Alții au acoperiș doar cerul liber și n-au primit o locuință cu chirie, darămite s-o și cumpere
Sursa: EVZ
Apartamentul din strada Traian, cumpărat de generalul Dobrițoiu cu o cincime din prețul real, are acum noi stăpâni: Familia Samson
Corneliu Dobriţoiu, senatorul liberal care este preşedintele Comisiei pentru Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, s-a trezit în decembrie 2012 din amnezia temporară care-l pălise anul trecut, prin vară, când şi-a publicat declaraţia de interese. Concret, la data de 5 iunie 2012, ministrul Apărării Corneliu Dobriţoiu bara cu „z” toate rubricile din declaraţia de interese. Nici o vorbă despre afacerile firmei TMS-RO, a soţiei sale, Viorica Dobriţoiu. Aceasta avea opt contracte cu statul român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Aşa cum se poate observa din facsimilele alăturate, contractele omise iniţial se ridică la suma de 6.294.214,26 de lei, pentru diverse servicii prestate Direcţiilor Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Bucureşti, Iaşi şi Craiova. Cele mai multe din cele opt contracte omise iniţial au fost încheiate la sfârşitul anului 2011, prin licitaţie deschisă, pentru servicii de întreţinere, reparaţii şi înlocuire piese de schimb pentru utilajele şi echipamentele din import aflate în dotarea DRDP.
Învinuit la DNA
Omisiunea nu e singura