Formula magică a unei guvernări la centru, la care participă toate forțele politice, este ispititoare, dar numai când este insuflată de un proiect național și, mai ales, nu are drept scop prezervarea privilegiilor oligarhiei.
Afișând o cvasiperfectă înțelegere reciprocă, uitând de injuriile și strâmbele recente, sacrificând pe altarul concesiilor reciproce pe slujitorul cel mai credincios al justiției echitabile, Daniel Morar, președintele și primul ministru pun sau dau aerul că pun bazele unei păci politice care ar putea deveni și o pace socială, la un orizont nu prea îndepărtat.
Schema unei păci politice relative s-a realizat în Europa într-o țară care nu seamănă cu România: Elveția. Confederația cunoaște, din 1959, așa-zisa „formulă magică“, un guvern în care sunt reprezentate toate partidele politice importante, de la dreapta la stânga. Paralel, lupta politică continuă la nivelul electoral, dar proporțiile reprezentării partidelor în guvern rămân aceleași, cu mici ajustări, din 2003 încoace.
Elvețienii, maeștrii în arta compromisului (pe care au grijă repetat să o deosebească de „compromitere“) au folosit din plin formula magică. Într-o Europă trecând prin dificultățile structurale care se cunosc, Elveția este o insulă de prosperitate și echilibru, cu toate scandalurile care-i punctează existența. Este adevărat că succesul Elveției nu aparține numai „formulei magice“, ci și virtuților populare de muncă și seriozitate, dar sistemul guvernamental contribuie la reușita țării.
Este această paralelă neașteptată între două țări atât de diferite un motiv de speranță pentru România? Cu excepția unor mișcări extreme, de dreapta și de stânga, foarte critice cu sistemul din țara lor, elvețienii par mulțumiți de situație. Nu este cazul cu românii care toți sunt nemulțumiți, cu excepția unei pături oligarhice, închisă în au