Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Posibilul investitor de la Rapid: Sunt implicat într-o licitaţie importantă, nu am avut timp să vorbesc cu Copos

Publicat in Romania Libera, luni 15 aprilie 2013 ·

Gruia Stoica, omul de afaceri căruia acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, i-a propus să cumpere gruparea giuleşteană, a declarat, duminică seară, că în acest moment se află într-o licitaţie foarte importantă şi nu a avut timp să discute preluarea clubului din Grant, conform Mediafax.

"În acest moment eu sunt implicat într-o afacere de preluare a căilor ferate din Bulgaria. Efectiv nu am avut timp să stau de vorbă cu domnul Copos. Dânsul a mai insistat să discutăm, dar nu pentru că nu vreau, ci pur şi simplu că nu am avut timp. Această negociere cu domnul Copos s-a suprapus cu această licitaţie foarte importantă. E vorba de prealurea a câteva mii de oameni şi acolo (n.r. - Bulgaria)", a spus Stoica.

Omul de afaceri a afirmat că va investi în sport, fără să dea mai multe detalii. "Dacă sunt hotârât să investesc? Eu am 9.000 de angajaţi pe calea ferată. Am obligaţii morale faţă de ei să le dau şi lor înapoi ceva. Că e vorba de Rapid, că e vorba de altă echipă sau alt sport, trebuie să fac ceva pentru aceşti 9.000 de oamnei. Domnul Andone îmi este prieten, mai mult mă convinge fi-mea, care a venit îmbrăcată în vişiniu astăzi. Nu se pune problema dacă ea e mai rapidistă decât mine, sportul ne place tuturor în familie", a precizat Stoica.

Gruia Stoica consideră că atmosfera de la meciul cu Steaua a fost una deosebită: "Atmosfera a fost deosebită ca la orice meci cu miză. Şi ca la oricare astfel de meci se mai mai întâmplă ceva. Dar dacă scoatem acele câteva minute de tensiune, cred că putem spune fair-play-ul a reuşit. Nu cunosc genul de instigare al domnului Mihai Stoica, n-am fost atent şi nici nu mă pricep la aşa ceva".

Întrebat ce crede despre faptul că patronii se plâng că banii investiţi în fotbal nu mai pot fi recuperaţi, Stoica a răspuns: "Nu cred că e vorba de bani investiţi în sport. Sportul e făcut pentru a aduce oamenii împre

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 3 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum 44 minute
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 4 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 8 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 9 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

19°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°