Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Răzvan Ungureanu : “Fenechiu, Ponta, Antonescu şi Roşca Stănescu ar vrea ca Legislativul să controleze justiţia”

Publicat in Adevarul, marți 16 aprilie 2013 ·

Senatorul Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat luni că iniţiativa senatorului PNL, Sorin Roşca Stănescu, de a înfiinţa o comisie a Senatului pentru a investiga dacă există un abuz în cazul interceptării magistraţilor Corneliu Bârsan, fostul reprezentant al României la CEDO şi al soţiei sale, judecătoarea Gabriela Bârsan poate fi atacată la Curtea Constituţională. “M-am hotărât în ultimul moment să fac din Sorin Roşca Stănescu un personaj istoric, pentru că şi-aşa… în anonimatul incompetenţei sale nu trebuie să îl las. Uzez de puterile mele profesionale pentru a-l aduce în istorie. Domnul Senator Roşca Stănescu îmi atrage atenţia, pe un ton foarte ritos, săptămâna trecută, că nu există nicio competenţă a Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra înfiinţării acelei comisii speciale a Senatului, lucru care este contrazis, el neavând consilieri juridici probabil, neştiind că există chiar în competenţele Curţii Constituţionale, că aceasta se poate pronunţa asupra hotărârilor plenului Senatului, iar Comisia de verificare a abuzului, în ceea ce priveşte interceptarea soţilor Bârsan este o comisie interceptată prin hotărâre de plen de Senat”, a spus senatorul ARD. Mihai Răzvan Ungureanu a argumentat că “domnul senator Stănescu nu cunoaşte Legea 47/92”, în baza căreia se poate ataca la Curtea Constituţională o decizie a plenului Senatului. El a adăugat că există şi o decizie a Curţii Constituţionale, prin care se afirmă dreptul de a examina hotărârile Parlamentului, dacă aceste afectează drepturi, principi şi valori constituţionale. “Altfel spus, da putem ataca la Curtea Constituţională hotărârea plenului Senatului de a înfiinţa o comisie de verificare, de constatarea a unui eventual abuz în material ascultării ilegale a soţilor magistraţi Bârsan. Tot în declaraţia pe care a făcut-o senatorul Sorin Roşca Stănescu se vorbeştedespre o hotărâre definitivă a Înaltei Curţi în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum o ora
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 45 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 19 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 43 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 17 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°