Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci titluri europene pentru luptătorii craioveni de wushu

Publicat in GAZETA de SUD, luni 15 aprilie 2013 ·

Luptătorii de wushu de la clubul Wu Quan Li ("Forţa celor cinci pumni") din Craiova au obţinut un număr impresionant de medalii la Campionatul European de wushu tradiţional, încheiat ieri la Sala Polivalentă din Bucureşti. Competiţia a fost una de anvergură, reunind peste 550 de sportivi din 24 de ţări. Cei 16 sportivi ai clubului craiovean, conduşi de antrenorul lotului naţional de Wing Chun, Silviu Obeanu, au participat la 27 de probe, reuşind să urce pe podiumul competiţiei de 12 de ori - de 5 ori pe cea mai înaltă treaptă, obţinând râvnitele titlurile de campioni europeni.

Craiovenii care au intrat în posesia aurului european au fost: Andrei Gheonea, dublu medaliat, în probele de Other traditional quanshu şi Tui Shou, Adriana Ştefan - la Qingda, Alex Ionuţ Obeanu - la Qingda şi Miruna Rădulescu - la Other traditional quanshu.

Sportivii de la clubul Wu Quan Li au mai obţinut şi patru medalii de argint, după cum urmează: Adriana Ştefan - la Other traditional quanshu, Marius Barbu - Tui Shou, Robert Dănilă - Qingda şi Andreea Moraru - la Other traditional quanshu.

Elevii lui Silviu Obeanu au urcat de trei ori pe a treia treaptă a podiumului, medaliaţii cu bronz fiind: Marius Barbu - la Other traditional quanshu, Robert-Tehodor Moraru - la Other traditional quanshu şi Andreea Ignat - la Other traditional quanshu.

Editor: Oana Olaru

Luptătorii de wushu de la clubul Wu Quan Li ("Forţa celor cinci pumni") din Craiova au obţinut un număr impresionant de medalii la Campionatul European de wushu tradiţional, încheiat ieri la Sala Polivalentă din Bucureşti. Competiţia a fost una de anvergură, reunind peste 550 de sportivi din 24 de ţări. Cei 16 sportivi ai clubului craiovean, conduşi de antrenorul lotului naţional de Wing Chun, Silviu Obeanu, au participat la 27 de probe, reuşind să urce pe podiumul competiţiei de 12 de ori - de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 24 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 31 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Un bărbat din Iași a murit de RABIE, după ce a fost mușcat de un câine. Primul caz fatal din ultimii 13 ani, din România

Gandul acum 17 minute
Un bărbat în vârstă de 44 de ani din Voinești, județul Iași, căsătorit și tată a trei copii, a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân în luna februarie a acestui an. Simptomele au început să se agraveze în luna iunie, când a fo

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°