Dacă va cumpăra activele băncilor cipriote după ce a achiziționat portofoliul de retail al Citibank în România, Raiffeisen Bank are șanse să își reia locul trei pe piața bancară, țintind o cotă de circa 9%
După ce au fost aruncate în joc (la cererea BNR) nume celebre, ca BCR sau Banca Transilvania, „pentru a grăbi decizia de cumpărare a unui investitor puternic“, după cum spun surse din piața bancară, vânzarea celor două bănci cipriote din România pare să aibă sorți de izbândă odată cu declarația lui Herbert Stepic, CEO al Raiffeisen Bank International. După toate probabilitățile, dacă va exista o achiziție a acțiunilor Bank of Cyprus, ea se va extinde și asupra Marfin Bank Romania. Potrivit unor surse din piața bancară, aceasta a fost inclusă în „bad bank“ și este supusă valorificării. De asemenea, acțiunile deținute de Bank of Cyprus la Banca Transilvania sunt incluse la categoria active, fapt care ar putea contribui la solvabilitatea băncii, motiv pentru care banca-mamă va încerca să le valorifice cât mai curând.
Declarațiile CEO-ului austriac vin în contextul în care, anul trecut,
Raiffeisen a cumpărat și Eurobank din Polonia, pentru aproximativ 500 de milioane de euro. În plus, după cinci ani de restrângere a activității bancare în general, pentru unii actori s-ar putea să apară schimbări în strategia de dezvoltare. Însă, dacă până pe 22 aprilie (dată până la care activitatea băncii din România este suspendată) nu vom avea nicio acțiune de preluare, vom vedea cel mai probabil prima acțiune a Băncii Punte.
Pe de altă parte, celălalt competitor, care este teoretic și cel mai interesat de achiziția băncii cipriote, Banca Transilvania, nici nu a declinat interesul, nici nu a spus că participă la negocieri. În schimb, între 5 şi 11 aprilie, pe BVB au avut loc câteva tranzacţii mai mari cu acţiuni Banca Transilvania (TLV)