Curtea de Apel Bucureşti judecă, luni, recursul depus de Dinu Patriciu la decizia Tribunalului Bucureşti în dosarul „Pixelul Albastru”, în care judecătorii i-au dat câştig de cauză lui Traian Băsescu. În urma deciziei magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti, Patriciu trebuia să îi plătească preşedintelui ţării un leu.
În decembrie 2009, preşedintele l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu după ce cotidianul Gardianul a dat publicităţii, pe 26 noiembrie 2009, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, un material video în care Traian Băsescu pare că loveşte peste faţă un copil, cu ocazia unui miting electoral din 2004.
Traian Băsescu solicită despăgubiri de 1 leu pentru calomnie, şi „minciună şi trucarea unor filmări”. Procesul a început pe 21 aprilie 2010.
În 2011, Judecătoria Sectorului 1 i-a dat câştig de cauză preşedintelui, obligându-l pe Dinu Patriciu să îi plătească daune morale în valoare de 0,5 lei şi obligându-l să publice decizia instanţei în două publicaţii cu tiraj naţionale, în două numere consecutive.
Cuantumul despăgubirii s-a înjumătăţit ca urmare a faptului că firma Best Media, iniţial pârâtă în dosar alături de Dinu Patriciu, a intrat în insolvenţă.