Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kiss preferă leii: Şeful UDMR Bihor vrea ca românii care s-au împrumutat în valută să-şi poată achita datoriile anticipat, ieftin şi în lei

Publicat in Bihoreanul, luni 15 aprilie 2013 ·

La şase ani după ce a propus construirea unui cartier de locuinţe la preţuri accesibile dar a eşuat, şi la mai bine de un an şi jumătate după ce a cerut amnistierea fiscală a bugetarilor care aveau de restituit bani către stat şi a reuşit, liderul UDMR Bihor Alexandru Kiss are o nouă propunere seducătoare.

De data aceasta Kiss vrea, nici mai mult, nici mai puţin, decât ca românii care s-au împrumutat în valută să poată returna anticipat creditele în lei, iar datoria să fie micşorată prin raportarea nu la cursul euro-leu de acum, ci la cel - mult mai avantajos - care era valabil la încheierea contractelor de împrumut. Care e "ingineria" financiară născocită de Kiss şi ce şanse de succes are după ce a fost asumată de şefii locali ai partidelor şi de 13 din cei 15 parlamentari ai judeţului vă spune BIHOREANUL.

Grijă pentru datornici

Pe nepusă masă, vinerea trecută, presei din Oradea i-a fost oferit un spectacol cum n-a mai văzut decât o singură dată, în luna ianuarie a acestui an, când şefii filialelor celor cinci partide parlamentare, plus senatorii şi deputaţii acestora, au semnat un pact pentru ca Oradea să devină centrul uneia dintre viitoarele regiuni administrativ-teritoriale.

De data aceasta, aceiaşi şefi de partide, împreună cu 13 din cei 15 parlamentari ai judeţului (au lipsit doar deputatul PPDD Ioan Hulea şi ministrul Lucia Varga), au fost chemaţi să iscălească un document ce are în vedere rezolvarea unei probleme stringente pe care o au sute de mii de "oameni de rând". E vorba de persoanele care au luat credite în valută şi care, din 2008 încoace, s-au trezit că au de plătit rate ce reprezintă nu o zecime sau un sfert din salariu, ca atunci, ci jumătate sau chiar mai mult din veniturile lunare, ceea ce şi explică faptul că, potrivit statisticilor Băncii Naţionale, 80% din titularii creditelor au întârzieri la plata ratelor.

Pent

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Oana Creţu, Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile pentru prezidenţiale (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 41 minute
Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan (independent) şi Constantin-Titian Filip (independent) şi-au depus candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale. În noaptea de sâmbătă spre duminică, BEC a transmis că au fost depuse încă tr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum o ora
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 10 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 10 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°