Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De anul viitor, Plan de alimentare cu apă de la Aquaserv pentru „devălmăşia” Vărărie – Baltă!

Publicat in Obiectiv Tulcea, luni 15 aprilie 2013 ·

Consiliul Local Tulcea a aprobat, cu votul unanim al consilierilor, sumele necesare realizării studiului şi proiectului pentru reţelele de apă potabilă şi canalizare din cartierul Vărărie, cu toate că în zonă este o adevărată … devălmăşie. La şedinţa de consiliu local şi un grup de cetăţeni din Cartierul Vărărie – Baltă a susţinut necesitatea extinderii alimentării cu apă a oraşului spre acea zonă în care adevărul este că majoritatea nu au un regim tocmai legal al locuinţelor. „Acolo, în Vărăriei-Baltă este, aşa cum am mai spus, o devălmăşie. Din punct de vedere al regimului juridic al terenului, foarte puţini au acte prin care pot dovedi că sunt proprietari pe teren pentru că au fost unii care au vândut, iar alţii evident au cumpărat terenuri cu bilete de mână, fără ca să fie precizată foarte clar situaţia terenului. Nu mai vorbesc de faptul că majoritatea construcţiilor nu sunt autorizate şi sunt construcţii ale unor persoane care au locuinţe în municipiul Tulcea. Nu spun că este rău că şi-au luat un teren pentru grădinărit sau pentru a petrece sfârşitul de săptămână, dar intenţia noastră e să sistematizăm acea zonă şi să lămurim din punct de vedere juridic situaţia terenurilor de acolo. Şi asta mai ales că natura noastră balcanică a făcut să apară tot felul de conflicte pe terenuri şi la ce credeţi că s-a ajuns: la îngustarea străzilor decât pe un singur sens şi e doar începutul. În schimb problema apei potabile este una reală şi pe lângă aceasta mai e şi problema pentru care s-a făcut atât caz în Consiliul local şi anume cea a gropii de gunoi pentru care, atenţie, autorităţile de mediu de la Tulcea şi Galaţi şi-au dat acordul, iar noi, ca autoritate locală, deşi am avut poate alt punct de vedere, nu am avut calitate să intervenim. S-a mai vorbit şi despre deversările accidentale de la Alum şi de aici probabil apar şi acele probleme cu mortalităţile la pescăr

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 4 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 4 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 4 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum o ora
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°