Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caprar: Gropile de pe DN 7 si incompetenta PDL

Publicat in Arad Online, luni 15 aprilie 2013 ·

Scris de Andreea Pintea - ARAD. Situaţia Drumul Naţional 7, care este plin de gropi, a ajuns şi în atenţia deputatului PSD Arad, Dorel Căprar. „Am primit numeroase sesizări de la cetăţeni, de la Nădlac şi până la Săvârşin, cu privire la gropile imense care au apărut în carosabil.

Din cauza acestor gropi, traficul este îngreunat, se pune în pericol siguranţa celor care îl tranzitează, se distrug maşinile. Gropile de pe DN 7 sunt expresia incompetenţei celor de la PDL, care au realizat investiţii costisitoare, care se dovedesc foarte repede inutile. Este inadmisibil ca o investiţie de anvergura celei de pe DN 7 să se dovedească utilă doar doi sau trei ani. Din păcate, românii sunt nevoiţi şi acum să suporte consecinţele pentru incompetenţa şi corupţia din timpul guvernării PDL. Aceste lucrări sunt «opera» cunoscuţilor «regi ai asfaltului» protejaţi de PDL. În loc să putem utiliza resursele bugetare şi aşa puţine pentru noi investiţii, suntem nevoiţi acum să alocăm bani din nou pentru DN 7, pentru că drumul va trebui reabilitat din nou”, a spus deputatul arădean şi preşedinte al PSD Arad.

CITESTE SI:

Au impus viteza melcului pe DN 7

O noua restrictie pe DN 7 Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Silvestru Şoşoacă: Nu am avut nici cea mai vagă idee că semnăturile erau false

News.ro acum 6 ore
Candidatul independent la alegerile europarlamentare Silvestru Şoşoacă, plasat sub control judiciar de către procurorii Parchetului General pentru uz de fals şi fals în declaraţii, a afirmat, miercuri seară, că nu a ştiut că semnăturile pe care le-a

Asistentă de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, reţinută în dosarul morţilor suspecte

Ziua Constanta acum 10 ore
O asistentă medicală de la Spitalul "Sf. Pantelimon" a fost reţinută miercuri de procurori, pentru 24 de ore, fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în dosarul deceselor suspecte de la spital. Potrivit unor surse judiciare,

UPDATE - Un tânăr de 22 de ani s-a aruncat în faţa metroului, în statia Aurel Vlaicu / A fost declarat decesul/ Circulaţia a fost reluată

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 22 de ani s-a aruncat, miercuri seară, în faţa metroului, în statia Aurel Vlaicu. Mai multe echipaje de intervenţie au fost la faţa locului, circulaţia fiind perturbată. De la ora 20.20, circulaţia garniturilor de metrou a fost reluată n

Licitații - 6 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 9 ore
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al Condmag SA, în reorganizare, vinde proprietatea imobiliară a debitoarei compusă din teren de aprox. 5.974 mp şi construcţii situate în Localitatea Mediaş, Str. Gloria Nr. 10, Judeţul Sibiu. Proprie

Roland-Garros: Gabriela Ruse, semifinalistă la dublu

News.ro acum 7 ore
Perechea Elena Gabriela Ruse/Marta Kostiuk (România/Ucraina) s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Roland Garros. Românca şi colega sa au ajuns în semifinale după retragerea adversarelor din sferturi, ru

Surpriză: McDonald’s pierde un proces şi nu mai poate utiliza numele „Big Mac” în Uniunea Europeană

Mediafax acum 7 ore
Supermac’s a arătat că McDonald’s a folosit drepturile de autor pentru a preveni extinderea lanţului irlandez în blocul comunitar. Curtea a hotorât că McDonald’s nu a putut demonstra utilizarea legitimă a mărcii „Big Mac” înregistrată în 1996. Astfe

Ministrul german al apărării cere ca armata să fie pregătită pentru un eventual război în 2029

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat miercuri că este nevoie de consolidarea capacităţilor operative ale armatei germane, astfel încât aceasta să fie pregătită pentru un eventual război în anul 2029, transmite agenţia EFE. "Treb

Fugarul Paul al României rămâne în arestul din Malta. Curtea Constituțională i-a respins cererea de eliberare

HotNews acum 13 ore
Reprezentanţii Ministerului Justiţiei au transmis că o nouă solicitare a lui Paul Philippe al României de a fi eliberat a fost respinsă de către Curtea Constituţională a Maltei. Acesta rămâne în arest până la judecarea definitivă a cererii de predar

Premierul slovac Robert Fico anunţă că-l ”iartă” pe bărbatul care a încercat să-l omoare şi se declară pregătit să-şi reia activitatea la sfârşitul lui iunie

News.ro acum 8 ore
Premierul slovac Robert Fico, vizat într-un atentat la jumătatea lui mai, se declară miercuri pregătit să-şi reia activitatea la sfârşitul lui iunie, într-o înregistrare publicată pe Facebook, şi anunţă că-l ”iartă” pe atacator, relatează AFP. Rober

27 de jandarmi şi poliţişti români, în misiune în Germania pe durata Campionatului European

Mediafax acum 8 ore
„Misiunea lor este oferirea de sprijin operaţional forţelor de ordine din Germania, prin constituirea unor echipe mixte de patrulare şi control, în proximitatea locurilor de desfăşurare a partidelor echipei naţionale de fotbal a României, precum şi

Vremea

București
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/32°
Iasi
acum

18°
joi

17°/27°
vin.

18°/31°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/31°
Constanta
acum

20°
joi

20°/26°
vin.

20°/23°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/29°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/28°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/32°