Reprezentanţii firmei Hidro Clear din Bacău, societate cu capital italian, sunt aşteptaţi la Tismana, în perioada imediat următoare, pentru a relua demersurile în vederea amenajării unei microhidrocentrale. Proiectul a fost anunţat în urmă cu aproximativ doi ani, însă din cauza procedurilor greoaie impuse de obţinerea avizelor de mediu s-a întârziat începerea construcţiilor. Investiţia, de aproximativ 3,5 milioane de euro, va fi demarată în această vară.
Primăria Tismana va prelungi certificatul de urbanism solicitat de către o firmă din Bacău în vederea amenajării unei microhidrocentrale. Reprezentanţii societăţii Hidro Clear sunt aşteptaţi la Tismana până la sfârşitul acestei luni întrucât au anunţat că vor demara lucrările de construcţie în vară. „Certificatul de urbanism eliberat firmei Hidro Clear a expirat, însă reprezentanţii societăţii au solicitat prelungirea lui. De asemenea, ne-au anunţat telefonic că vor veni la Tismana până la Paşti pentru a relua discuţiile în vederea amenajării unei microhidrocentrale, investiţie de aproximativ 3,5 milioane de euro. Se pare că vor să demareze lucrările de construcţie în vară”, a declarat Marian Slivilescu, primarul de la Tismana.
Microhidrocentrala va avea două grupuri şi va furniza o putere de 2 MW. În prima fază, vor fi angajate circa 100 de persoane care să se ocupe de amenajare şi operare. Din această investiţie, Primăria Tismana va avea de câştigat zeci de mii de euro anual. „Resursa umană de la Tismana va fi angrenată în construcţia microhidrocentralei. Potrivit înţelegerii cu investitorii, primăria va încasa 6% din profitul anual întrucât le vom pune la dispoziţie un teren în suprafaţă de 6.000 metri pătraţi. Pe lângă acest procent din profit, vom mai încasa încă 3000 de euro/an din taxe şi impozite”, a mai precizat Marian Slivilescu.
PROIECT
Investitorii s-au interesat de potenţialul