Senatorul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat luni, că dezbterea proiectului de lege privind retrocedarea proprietăţilor, depus de parlamentarii Forţei Civice şi de grupul senatorial PDL, are prioritate din punct de vedere constituţional, faţă de cel paralel, tot referitor la despăgubiri, pentru care Guvernul Ponta se pregăteşte să îşi asume răspunderea.
Mihai Răzvan Ungureanu a precizat că există un conflict constituţional, în cazul în care proiectul care se află în dezbatere la Parlament, ca iniţiativă a Legislativului, nu se va rezolva mai repede decât asumarea Guvernului pe propriul proiect privind retrocedările. El s-a referit la o situaţie asemănătoare, în 2010, când Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea pe Legea Educaţiei.
“Am vorbit de apariţia unui conflict constituţional, în cazul în care Guvernul se grăbeşte, cum vrea, miercuri, să îşi asume răspunderea înainte de dezbaterea pe textul nostru. A mai existat o asemenea situaţie în 2010. În Parlament exista déjà dezbaterea pe Legea educaţiei naţionale, şi Guvernul vine cu propriul proiect şi cere asumare de răspundere pe el. Curtea Constituţională ia în calcul această situaţie, constată conflictul şi ia o decizie 1431/2010, care spune aşa: prin asumarea răspunderii, guvernul opreşte procedura parlamentară şi împiedică Parlamentul să finalizeze atribuţia constituţională de a adopta legi”, a explicat Mihai Răzvan Ungureanu.
Mihai Răzvan Ungureanu a mai spus că Guvernul îşi arogă competenţe care sunt ale Parlamentului. El a subliniat că prin concluzia Curţii se arată că Guvernul ar fi sfidat rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare şi ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat.
“S-a creat un precedent foarte periculos care se poate generaliza într-o practică de ocolire a dezbaterilor parlamentar. Miercuri, când premierul de carton, domnul Ponta, urmează