Edilul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că spera ca merele gigant să poată fi amplasate în Bistriţa până la sărbătorile pascale. Acesta spune că chiar dacă merele sunt deja confecţionate, problema amplasarăii lor în oraş e "una complicată".
Primarul Ovidiu Creţu spune că, chiar dacă merele sunt deja executate de firma Eurocompozite, acestea mai trebuie finisate şi trebuie găsite metode de prindere şi de susţinere a acestora, fiindu-i "frică" să nu le fure vreo persoană.
"Sperăm să putem să le amplasăm înainte de Paşti. Sperăm, nu ştiu dacă vom reuşi. De făcute sunt făcute. Trebuiesc finistae, că făcut nu e numai vopseaua, sistem de susţinere, sistem de prindere. Mai e de lucru la ele. Şi apoi, montarea lor nu e doar că le laşi cu macaraua şi ai plecat de acolo. A doua zi dispare, le mănâncă careva", spune Ovidiu Creţu.
Acesta mai spune că merele vor fi amplasate la intrările principale ale oraşului şi în câteva zone cu trafic, exceptând Pietonalul, care aparţine struţilor.
"Intenţionăm să le punem la cele două intrări în oraş şi în câteva zone în care spaţiul permite: intrarea de la Viişoara, în sensul giratoriu din intersecţia Lucian Blaga cu Calea Moldovei, zona Lama, undeva pe Bulevardul Republicii. Pe Pietonal nu, pietonalul are struţi", a spus Ovidiu Creţu.
Pentru cele cinci mere decorative din poliester armat cu fibră de sticlă municipalitatea plăteşte suma de 21 de mii de lei, la care se mai adaugă şase mii de lei pentru achiziţia a încă trei oură de struţ, pe lângă cele nouă existente.
Edilul nu exclude ca anul viitor să comande execuţia de prune, dat fiind faptul că judeţul Bistriţa-Năsăud este recunoscut pentru soiul de prune bistriţene.