Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poetul Vasile Pînzariu, evadat din viitor...

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 15 aprilie 2013 ·

Poetul sucevean Vasile Pînzariu, poetul „cuvântului tras pe roată”, fost deţinut politic, un om care şi-a petrecut anii tinereţii între pereţii mucezi ai temniţelor comuniste şi în hăul întunecat al galeriilor minelor de plumb din sinistrul triunghi concentraţionar Baia Sprie, Cavnic, Valea Nistrului, a închis ochii pentru veşnicie.

La vârsta de 83 de ani, Vasile Pînzariu s-a retras să-şi odihnească trupul zdrobit de „cumplitul măciniş” al închisorilor („cumplitele mori ale dezumanizării şi distrugerii”), care i-au spulberat visele şi i-au deturnat existenţa de la vârsta de 19 ani.

Poetul, carea străbătut infernul concentraţionar “iniţiindu-se întru trăiri” având în suflet o licărire purificatoare, care şi-a scuturat, „petală cu petală, anii din floarea tinereţii prin închisorile de la Suceava, Jilava, Gherla, Poarta Albă, Cavnic şi Baia Sprie”, a găsit acum momentul să evadeze din viitor.

„Evadând din viitor” este şi titlul ultimului său volum, cel cu care şi-a marcat, la începutul anului 2010, împlinirea vârstei octogenare.

Semnatar al mai multor cărţi („Dincolo de azi”, „Coşmar în noaptea veacului”, „Revelaţia trinităţii”, „Clopoţei de lună”, „Conştient de pericolul înfrângerii”, „Evadând din viitor” şi al unei antologii de autor), Vasile Pînzariu, care şi-a şlefuit darul versificării în închisoare călăuzit de Ion Caraion (despre care spunea că i-a „oferit prietenia şi îndrumările necesare introducerii în tainele metaforei poetice”), a devenit, „în lirica bucovineană contemporană - aşa cum remarca scriitorul Ion Drăguşanul - una dintre cele mai cinstite şi mai sincere voci prin care străluminează suferinţele reale ale naţiunii ca memorie, ca iniţieri, ca atitudine”.

Cetăţean de Onoare al municipiului Suceava, onorat cu Trofeul Bucovinei şi cu Certificatul de Martir al Spiritualităţii Româneşti în Bucovina (alături de alte câtev

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum o ora
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum o ora
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

News.ro acum 21 minute
Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta pagube, relatează Reuters. La mai bine de trei ani

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 5 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 5 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 2 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum o ora
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°