Europarlamentarul PDL Cristian Preda a anunţat că a demisionat din board-ul Institutului de Studii Populare, fundaţia oficială a PDL, pentru că organizaţia a blocat cooperarea cu Fundaţia Konrad Adenauer şi, de asemenea, s-a opus ca preşedintele Traian Băsescu să susţină o conferinţă despre Constituţie.
El a spus că va căuta să se afilieze la Mişcarea Populară şi va colabora, de asemenea, cu Fundaţia Creştin-Democrată, condusă de Teodor Baconschi, iar în calitate de membru al PDL, solicită Biroului Permanent Naţional al partidului să îşi exprime poziţia faţă de deciziile luate de echipa executivă a ISP în ultimul an.
"Am decis să demisionez din board-ul Institutului de Studii Populare, care e fundaţia oficială a PDL. Două sunt motivele care m-au împins la acest gest, ce trebuie înţeles exclusiv ca un protest. Este vorba, în primul rând, despre deteriorarea relaţiilor cu Fundaţia Konrad Adenauer, care a fost ani de-a rândul principalul partener al ISP. Am colaborat mai bine de un deceniu cu KAS, atât la Bucureşti, cât şi la Bruxelles. În ultimul an, echipa executivă a ISP a adoptat o strategie dezastruoasă în relaţia cu Konrad Adenauer Stiftung, blocând efectiv cooperarea, distrugând programe valoroase şi anulând eforturi importante din trecut", a scris Preda, pe blog.
El a afirmat că se desolidarizează, în al doilea rând, de o decizie luată de echipa executivă a ISP în privinţa ciclului de conferinţe şi dezbateri constituţionale iniţiat ca o contrapondere la Forumul Constituţional, "instrument al USL care mimează dialogul civic": "Ei bine, am avut în vedere ca ultima conferinţă din acest ciclu de la ISP să fie susţinută de Traian B sescu. Preşedintele îşi dăduse acordul şi urma să stabilim detaliile. Şefia Institutului a opus un veto categoric faţă de prezenţa lui Traian Băsescu în discuţiile despre revizuire de la ISP. La mijloc - răfuieli polit