Pe stadioanele din Romania, dar nu numai, isi duce veacul o specie aparte de spectatori. Sunt descreieratii pe care nu ii intereseaza ce se intampla in arena, ce echipe joaca sau cum o fac, nu-i intereseaza nici macar sportul care se practica pentru ca tot ce conteaza pentru ei este scandalul.
Acesti indivizi au ca unic scop provocarea incidentelor, manifestarile violente fiind modul prin care ei refuleaza.
Duminica seara, in Giulesti, suporterii Rapidului si-au dat din nou in petec. Inainte de a cauta un vinovat prin staff-ul rivalilor sau, de ce nu, pe la tribuna oficiala, rapidistii ar trebui sa fie sinceri cu ei si sa isi recunoasca propriile oi negre.
Sigur ca Mihai Stoica, managerul Stelei, i-a provocat pe "ultrasii" giulesteni. Si i-a provocat dincolo de limitele pe care le poate atinge un conducator de club, insa atitudinea lui Meme nu mai surprinde de ani buni. La fel ca patronul sau, omul in ale carui maini si-a pus intreaga viata, Meme este un produs specific al fotbalului romanesc, este oglinda vie a acestui sport in tara noastra.
Dar atitudinea acestuia nu trebuie in niciun caz sa scuze atitudinea marsava a unei parti din tribuna giulesteana, acea parte care isi da in petec aproape la fiecare partida si de care nimeni, pana acum, nu a indraznit sa se atinga.
Pentru a intelege mai bine cine, de ce si in ce mod este responsabil pentru evenimentele de duminica seara trebuie sa privim putin in trecut. In saptamana premergatoare meciului, din tabara Stelei au fost lansate mai multe atacuri ironice. Campion al acestor atacuri a fost, cine altul, Mihai Stoica. Managerul "ros-albastrilor" demonstreaza, in apropierea partidelor importante, ca nu si-a depasit niciodata conditia de suporter si reactioneaza ca atare. Iar comisiile Ligii si Federatiei ii canta in struna.
Dar atacurile pornite din