După sărbătorile de Paști, șeful statului va participa la dezbaterile fundației. În paralel, Mișcarea Populară pregătește concursuri pentru recrutarea șefilor de filiale Sursa: NICU DÎRDÎIAC
Mişcarea Populară, fundaţia iniţiată de consilierii preşedintelui Traian Băsescu şi condusă de decanul facultăţii de sociologie, Marian Preda, va începe să se dezvolte în provincie, imediat după sărbătorile de Paşti. Băsescu însuşi va colinda ţara şi, probabil, va participa la dezbaterile organizate în mai toate centrele regionale, afirmă surse din interiorul acestei fundaţii.
Fără vechi activişti
Liderii oficiali ai Mişcării Populare s-au reunit la sfârşitul săptămânii trecute şi au decis să nu accepte ca şefii filialelor judeţene să fie cei care pun la dispoziţia mişcării un sediu. În principiu, nu vor fi folosite vechile reţele de partid sau din administraţie. Mişcarea are deja circa 6.000 de adeziuni şi va recruta liderii locali prin concurs, care va fi transmis prin internet. O firmă de resurse umane a fost deja contactată.
În principiu, vor beneficia de puncte în plus cei care au făcut voluntariat pentru fundaţie, nu cei aflaţi în căutarea unei slujbe. De altfel şi preşedintele Traian Băsescu spunea că Mişcarea Populară este acum o ofertă pentru cei neangajaţi politic şi că este convins că va descoperi nişte lideri noi „foarte credibili”, iar după ce îşi va termina mandatul în 2014 se va implica şi el. „Vor să scoată la lumină oameni politici noi de altă calitate şi de alt calibru. După ce îmi termin mandatul, mă voi implica şi eu. Acum doar îi susţin”, a spus Băsescu. Mișcarea Populară și-a lansat platforma-program. "Partidele la guvernare au dezvoltat tendințe cleptocratice"
Apelul la elite
Punctul de atracţie al Mişcării este preşedintele Băsescu, care va începe, după Paşti, să se plimbe prin ţară, participând la conferinţele fundaţiei. Dumi