Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turneul semifinal de volei feminin - Organizare (aproape) ireproşabilă

Publicat in Crisana, luni 15 aprilie 2013 ·

Conducerea CN ''Avram Iancu'' Ştei, prof. Mircea Matiuţă, prof. Manuel Coroiu, director, respectiv director adjunct, s-a situat la înălţimea turneului semifinal de volei speranţe, asigurând condiţii deosebite de cazare şi masă tuturor, precum şi în sala de sport.

Acest eveniment a fost onorat de un public numeros şi bun cunoscător al fenomenului voleibalistic, dar şi de multe personalităţi printre care Cornel Popa, preşedintele CJ Bihor, senatorul Cristian Bodea, deputatul Gheorghe Costin, Iulian Balaj, Marius Cioară, primarul, respectiv viceprimarul oraşului Ştei, dar şi mulţi primari şi viceprimari din oraşele învecinate. Prof. Manuel Coroiu a fost sufletul acestui turneu, a fost permanent în mijlocul evenimentelor fiind un organizator excelent, fiecare detaliu fiind bine pus la punct. La acest turneu semifinal şi-au adus contribuţia prin arbitraje de o înaltă calitate Cristian Serei, din Baia Mare, Marius Şanta, din Cluj-Napoca, Eugenia Tocoian, din Ştei. Asistenţa medicală a fost asigurată de dr. Daciana Baic, iar director de concurs a fost prof. Manuel Coroiu. Din păcate, la finalul turneului s-a întâmplat un incident cât de cât curios. Dacă până atunci staţia de amplificare a funcţionat fără probleme, înaintea festivităţii de premiere aceasta a "amuţit" subit, microfonul fiind inutil timp de aproximativ şase minute. Nu vreau să incriminez pe nimeni, dar datorită "specialistului" de la pupitru o parte din publicul spectator a părăsit sala, nemaiavând răbdare până ce defecţiunea a fost remediată.

15.04.2013, 22:30

Conducerea CN ''Avram Iancu'' Ştei, prof. Mircea Matiuţă, prof. Manuel Coroiu, director, respectiv director adjunct, s-a situat la înălţimea turneului semifinal de volei speranţe, asigurând condiţii deosebite de cazare şi masă tuturor, precum şi în sala de sport.

Acest eveniment a fost onorat de un public numeros şi bun

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul Marii Britanii după ce România a decis să trimită un sistem PATRIOT Ucrainei: ”Suntem recunoscători”

Ziare.com acum 6 ore
Ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman, a apreciat joi, 20 iunie, decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind donarea unui sistem PATRIOT către Ucraina, afirmând că prin această hotărâre România demonstrează că este un

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

CE de nataţie: David Popovici, în finală la 200 m liber cu cel mai bun timp al semifinalelor

News.ro acum 9 ore
David Popovici s-a calificat, joi, în finala probei de 200 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatul European de nataţie de la Belgrad. Sportivul dinamovist antrenat de Adrian Rădulescu a încheiat semifinalele cu timpul 1:46.15. El a concurat în a

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum 8 ore
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 8 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Informări publice - 21 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Autorizaţia de construire nr. 267 din 28.06.2023. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru ,,Construire locuinţă unifamilială,(Sc = 228,96 mp, Sd=635,00 mp, Sutilă= 458,56 mp, Rh =P+1E+M, Cat.imp=,,D,, H max =10,52 m, POT =28,00%, C

Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei

Adevarul acum 8 ore
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizit

Aeroportul din Iași a trecut pragul de 1 milion de pasageri. În cât timp s-a realizat această performanță

Ziare.com acum 7 ore
Aeroportul din Iaşi a sărbătorit, joi, 20 iunie, pentru a şasea oară în istoria sa, "pasagerul cu numărul 1 milion", aceasta fiind o bucureşteancă sosită cu o aeronavă a companiei TAROM, pe ruta Bucureşti (Otopeni) - Iaşi. Potrivit unui comunicat de

Copil de 9 ani, în comă după ce a fost lovit de o maşină în județul Bistrița Năsăud

Adevarul acum 6 ore
Un copil de 9 ani a fost rănit grav, joi seara, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 17D, în localitatea Săsarm din judeţul Bistriţa-Năsăud, acesta fiind lovit de o maşină condusă de o femeie de 46 de ani.

Femeie accidentată pe o trecere de pietoni și forțată să nu sune la 112. Șoferul, un recidivist, a fost arestat

Ziare.com acum 6 ore
Bărbatul de 53 de ani care a accidentat cu maşina o femeie, pe o trecere de pietoni din Bucureşti, iar apoi a încercat să o împiedice să sune la 112 pentru a anunţa autorităţile a fost arestat preventiv. Potrivit Brigăzii Rutiere, pe numele bărbatul

Vremea

București
acum

21°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

18°
vin.

18°/36°
sâm.

19°/39°
dum.

18°/32°
lun.

20°/30°