Mă uit la emisiunea lui Radu Tudor și ascult argumentele unui specialist universitar al comunicării, invitatul lui, profesorul Bogdan Teodorescu. Ponta, zice expertul, a ales stabilitatea fiindcă așa i s-a cerut din exterior. Să fie stabilitate în țară, să meargă lucrurile. Iar Ponta asta și-a dorit.
Ca atare, comentez eu, a semnat un pact de coabitare, pe care îl înțeleg – n-am cum altfel! – decât ca pe un pact cu diavolul. A acceptat tot ce-a vrut mai apăsat Băsescu – să-și repună pe poziții vârfurile procuraturii, cele cu care a stăpânit până acum prieteni și dușmani, Parlament și partide. Curtea Constituțională va fi condusă de faimosul Morar. DNA-ul va fi condus de Kovesi. Procurorii sunt peste tot. Nimeni dintre oamenii fideli lui Băsescu din toate serviciile n-a fost clintit din loc. Percepția este că Băsescu și-a pierdut până și propriul partid, care-a refuzat să-i planteze favorita în vârf, dar l-a câștigat pe Ponta. Nu-l mai are pe Boc și PDL-ul, dar îl are pe Ponta și o parte, probabil din PSD, fiindcă știu destui pesediști care-l detestă din tot sufletul pe arendașul din Deal. De ce a făcut toate acestea Ponta? Pentru stabilitate! Și aici începe nedumerirea. Păi stabilitatea a câștigat-o, inclusiv în fața străinătății, votul popular! USL are un parlament de 70 la sută. Asta se cheamă stabilitate. Și aici și în ochii oricui. Nimeni din universul uman, prieten și frate de cruce cu marinarul, n-ar avea curajul să se atingă de această majoritate care se cheamă stabilitate. Ce văd acum? USL e foarte aproape să se frângă, electoratul e derutat, încrederea în vot s-a dus dracului. Pe acest fond, problemele economice, reale și grele, devin și mai apăsătoare. Stabilitate? Nu, domnule profesor Teodorescu! Ponta nu a obținut stabilitate, ci opusul ei. Și primul care va simți efectele instabilității va fi chiar el. Băsescu nu a adus bine nimănui, niciodată
