„Idolul și Ion Anapoda”, montat în 2006 de Ion Cojar, care între timp a plecat dintre noi, a fost reluat și poate fi văzut din nou în această stagiune la Teatrul Național din București

1 /.

Montarea are ea însăşi o poveste frumoasă, pentru că, la momentul la care punea în scenă acest text, Ion Cojar era căsătorit cu actriţa Raluca Zamfirescu, fiica dramaturgului G.M. Zamfirescu, autorul piesei, iar în rolul Frosei, joacă nepoata lui, Irina Cojar.

Duioasa istorie a unuia dintre cei mai importanţi dramaturgi interbelici, din păcate prea rar montaţi, care vorbeşte despre iubire în termeni ce astăzi pot părea anacronici, îl are în rolul principal pe Dan Puric, iar alături de el, în distribuţie îi veţi regăsi pe Ileana Stana Ionescu sau Ileana Olteanu. Dan Puric, cel care declara că nu este dispus să joace orice – pentru că „în clipa în care eşti un bun creştin nu joci orice. Când eşti un bun creştin foloseşti teatrul ca pe un vehicul către Dumnezeu” – în „Idolul şi Ion Anapoda” construieşte un personaj adorabil. Un amestec de candoare şi umor care îi reuşeşte din plin întro comedie amară despre căutarea fericirii.

Amintiri dragi

Iar Ion Anapoda în interpretarea lui Dan Puric se apropie mai degrabă de un Don Quijote, rătăcit în România începutului de secol XX. Acea lume în care G.M. Zamfirescu îşi scria poveştile, la umbra unui chioşc cu trandafiri roşii, aşa cum povestea Raluca Zamfirescu despre frumoasa ei copilărie în Ferentari, acolo unde, spunea ea, s-a întâlnit cu toate personajele pe care tatăl ei avea să le aşeze în piese.

„Noi aveam casa pe pământ, şi în faţă era un chioşc acoperit de trandafiri roşii, mici. Iar la intrarea în casă aveam un cireş. Şi mi-aduc aminte cum Panait Istrati îi spunea tatei despre cireşul ăsta: „George, aici este o minune!” Astăzi, pe casa din Ferentari, e doar o plăcuţă: „Aici a trăit G. M. Zamfirescu”. „