Capăt de drum pentru încă o poveste de dragoste. După 20 de ani de căsătorie, actriţa Jane Seymour divorţează de cel de-al patrulea ei soţ, actorul şi regizorul James Keach.
Vestea a fost confirmată chiar de purtătorul de cuvânt al cuplului: „Recunosc că sunt separaţi şi chiar de câteva luni. În acest moment negociază termenii divorţului. Vor continua relaţia ca părinţi devotaţi pentru copiii lor, ca asociaţi în afaceri şi parteneri”.
Jane, cunoscută mai ales din serialul „Dr. Quinn, Medicine Woman” şi James îi au împreună pe gemenii John şi Kristopher, 17 ani.
Actriţa deja şi-a angajat avocatul de divorţ şi se gândeşte să meargă mai departe. Noua despărţire vine dintr-o serie lungă de divorţuri pentru vedetă.
Jane s-a măritat prima dată cu regizorul Michael Attenborough, în 1971, dar s-au despărţit doi ani mai târziu. Mariajul cu numărul doi a venit în 1977, cu Victor Geoffrey Planer, dar a durat şi mai puţin. Din căsătoria cu Davin Flynn, din 1981, au rezultat doi copii, Katherine, 31 de ani, şi Sean, 26 de ani, dar relaţia s-a sfârşit scandalos, 10 ani mai târziu, după ce a aflat că el i-a fost necredincios.
Pe ultimul ei soţ, l-a întâlnit pe vremea când juca în celebrul serial, care i-a adus şi un Glob de Aur. „Avem finalul nostru fericit, ceea ce contează”, declara starul în urmă cu ceva timp. Dar iată nu a fost să fie nici de această dată.
SURSA: http://vdt.antena3.ro

Jane, c