Senatorii au modificat, astăzi, legea privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, eliminând prevederea potrivit căreia conducătorul delegaţiei României la reuniunile Consiliului European poate fi şi prim-ministrul, transmite mediafax.ro. Sursa: Răzvan Petrescu
Inițiativa apăruse în vara lui 2012, pe fundalul conflictului dintre premier și președinte care s-a finalizat cu tentativa de suspendare a lui Traian Băsescu.
Astăzi, Senatul a reexaminat, în calitate de Cameră decizională, proiectul, după ce Curtea Constituțională a constatat, la sesizarea PDL, că acesta are mai multe prevederi neconstituţionale.
Senatorii au eliminat textul iniţial propus de Guvern, care stabilea că şeful delegaţiei României la reuniunile Consiliului European este preşedintele României sau prim-ministrul. În locul acestei prevederi senatorii au adoptat un amendament care stabileşte ca Guvernul să transmită celor două Camere ale Parlamentului, cu minimum 10 zile calendaristice înaintea reuniunii Consiliului European, propunerea de mandat pe care delegaţia României intenţionează să o prezinte.
Parlamentul propune, dar nu dispune
O altă prevedere eliminată a fost aceea conform căreia stabilirea conducătorului delegaţiei României la reuniunile Consiliului European ar fi urmat să fie facută prin acord între Guvernul României şi Preşedinţie, cu cel puţin 20 de zile lucrătoare înainte de data reuniunii. În forma adoptată de senatori, această prevedere a fost înlocuită cu una care stabileşte că înaintea reuniunii Consiliului European, Parlamentul poate adopta propuneri privind mandatul.
A fost eliminat şi textul potrivit căruia, în situaţia în care acest acord nu se realiza în termen, Parlamentul, în şedinţă comună a celor două Camere, urma să desemneze conducătorul delegaţiei României.
Senatorii au renunţat,