Grupul privat de servicii medicale Acibadem din Turcia deschide miercuri o reprezentanţă în ţara noastră. Nu este însă primul contact al acestei reţele private cu România: anual, în jur de 1.000 de români merg să se trateze pentru boli grave în spitalele operatorului turc.
Deocamdată, operatorul deschide o reprezentanţă în ţara noastră, prin intermediul căreia specialiştii vor putea menţine direct legătura cu pacienţii români. Numai anul trecutm 1.000 de pacienţi ai spitalelor au fost din România, iar cele mai accesate servicii au fost cele de oncologie.
Acibadem are aproape 11.000 de angajaţi din care peste 2.000 sunt medici, în diferitele locaţii din reţeaua de 16 spitale generale, 8 centre medicale şi laboratoare centrale. A ajuns la un total de 70 de săli de operaţie şi o capacitate de 1.700 de paturi de spital utilizate în spaţii care însumează 230.000 mp.
Printre pacienţii care au trecut pragul clinicilor în ultimii ani se numără şi celebrităţi precum gimnastele Andreea Răducan, Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa şi vedeta de televiziune Andreea Marin.
În urmă cu un an, un alt mare operator medical turc, Anadolu, la care apelează anual aproximativ 2.000 de români, tot pentru servicii medicale, anunţa posibilitatea deschiderii unei reprezentanşe în România.