Psihologul Andreas Hniatiuc vorbeşte, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, despre faptul că violenţa din fotbal afectează comportamentul copiilor, despre faptul că în România psihologia este văzută ca o ciudăţenie şi despre mentalitatea greşită a antrenorilor şi fotbaliştilor români.

Reporter: Cu ce fel de sportivi aţi lucrat până acum?

Psiholog Andreas Hniatiuc: Am lucrat cu sportivi din fotbal, baschet, tenis, bowling şi gimnastică. Toate sporturile sunt fascinante câtă vreme sportivul îşi stabileşte obiective îndrăzneţe. Obiectivul este cel care dă sens întregii munci depuse de un sportiv. În acest context ramura sportivă practicată este mai puţin importantă, fiecare orientându-se spre acel sport cu care se identifică mai mult şi pentru care are o arie mai largă de aptitudini specifice.

R: De ce meseria pe care o practicaţi este văzută ca o ciudăţenie în fotbalul românesc? Cum stau lucrurile în Occident?

A.H: În România psihologia sportului este privită ca o bizarerie sau este considerată un moft, în primul rând, din cauza lipsei de interes şi de educaţie sportivă autentică a celor care sunt implicaţi în sportul de performanţă. În acelaşi timp, există şi o problemă legată de lipsa de interes manifestată de psihologi faţă de domeniul sportului de performanţă, aceştia iubind sportul doar din faţa televizorului. Majoritatea se orientează către alte laturi ale psihologiei, neglijând un domeniu atât de fascinant. Psihologia sportului nu este promovata în facultăţi, studenţii nu sunt familiarizaţi cu specificul lucrului cu sportivii, toate aceste variabile împiedicând dezvoltarea psihologiei sportului în România. La noi sportul suferă nu pentru că nu am dispune de sportivi talentaţi, ci pentru că nu avem instrumentele şi metodele adecvate pentru a exploata potenţialul acestora. Afară lucrurile stau cu totul diferit. Să luam, de exempl