Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În România va fi lansată „maşina pentru preşedinţi”

Publicat in Academia Catavencu, luni 15 aprilie 2013 ·

Incidentul în care a fost implicat sâmbătă Traian Băsescu pe DN1 a demonstrat, o dată în plus, ce se poate întâmpla din cauză că nu există o maşină specială pe care să o conducă şefii de stat care nu vor să se lase conduşi de alţii, nici măcar de un şofer în livrea. Dacă are papa un papamobil, deci o maşină numită aşa special după titulatura lui, de ce n-ar avea şi Băsescu un băsemobil, la cât are el de condus? De aceea, un cunoscut concern occidental producător de autoturisme a anunţat că studiază lansarea pe piaţă a unui autovehicul de serie mică, destinat în exclusivitate preşedinţilor români trecuţi, prezenţi şi viitori.

„Pe vremea lui Ceauşescu, ne-a declarat un reprezentant al concernului respectiv, nu s-a pus problema unui asemenea autoturism, întrucât dictatorul, pe lângă faptul că era aproape analfabet, deci n-ar fi luat în vecii vecilor sala, era şi naţionalist pe deasupra. Adică poate ar fi luat până la urmă carnetul pe pile, dar e clar că n-ar fi condus pentru nimic în lume o maşină capitalistă. Imediat după Revoluţie, ne-am adresat cabinetului domnului Iliescu, însă am fost refuzaţi: domnul preşedinte, ni s-a spus, tocmai testa o maşină cu pilot automat produsă în URSS, maşină în care Iliescu putea face ce voia el, că ea oricum tot de la Moscova era condusă şi când semnaliza stânga, făcea stânga, iar când semnaliza dreapta, făcea tot stânga.

După venirea la putere a lui Emil Constantinescu, am sperat că vom realiza, în sfârşit, şi noi, un Milicămobil, dar ţi-ai găsit! Fiind geolog, Milică voia să-i facem o maşină de teren, să care cu ea calcar, bazalt şi alte pietroaie, dar să şi consume puţin! Ei, aşa ceva nici japonezii n-au reuşit, aşa că ne-am lăsat păgubaşi. Nici cu Băsescu n-am avut noroc! El vrea să conducă doar Logan, iar Loganul nu e o maşină care să fie condusă de un preşedinte, mai ales de unul căruia îi cam place să ciocnească!

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 9 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 51 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum 9 minute
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°