Studenţii de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, dar şi fanii instituţiei, au ocazia să contribuie la îmbunătăţirea imaginii instituţiei de învăţământ superior şi la aducerea unui plus de atractivitate acesteia.
UAIC Iaşi a demarat zilele acestea un concurs dedicat studenţilor, în care aceştia sunt chemaţi să creeze cover-ul paginii universităţii pe canalul de socializare Facebook. Acţiunea se derulează până pe data de 25 aprilie, câştigătorul urmând să fie anunţat pe data de 26 aprilie. Doritorii trebuie să propună o imagine, trimiţând-o la adresa promovare@uaic.ro, respectând totodată o serie de reguli. Primul pas pe care un participant trebuie să-l facă este să dea un like paginii de pe site-ul de socializare a UAIC din Iaşi.
Înscrierea se poate face trimiţând un e-mail cu subiectul „Concurs cover image“ care să conţină o fotografie. Imaginea trebuie să aibă dimensiunea de 851 pixeli lăţime şi 315 pixeli înălţime. Totodată, participantul trebuie să includă şi datele sale de contact, respectiv prenume, nume, numărul de telefon. Apoi, în 24 de ore de la primirea fotografiei, Universitatea, prin intermediul departamentului de Marketing Educaţional, Evenimente şi Imagine Academică, va publica pe pagina sa de facebook fotografia şi va trimite un e-mail de răspuns participantului, prin care anunţă postarea împreună cu un link către aceasta. Pentru finalizarea înscrierii, utilizatorul se va eticheta, folosind opţiunea „tag“ cu numele său, în imaginea propusă de el şi publicată de către Universitate pe pagina virtuală. Organizatorii pot tria fotografiile primite, fiind publicate pe pagina de socializare doar cele care respectă cerinţele concursului. Juriul va aprecia imaginile reprezentative pentru comunitatea UAIC din Iaşi, respectarea drepturilor de autor, impactul imaginii asupra comunităţii de pe pagina virtuală. Autorul imaginii câştigătoare va pr