Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doliu în lumea academică: A decedat Mircea Petrescu-Dâmboviţă

Publicat in Flacara Iasului, luni 15 aprilie 2013 ·

Academia Română, filiala Iaşi, a pierdut recent pe unul dintre cei mai valoroşi membri ai săi.

Academicianul Mircea Petrescu-Dâmboviţă a trecut în nefiinţă la vârsta de 98 de ani. Arheolog şi istoric, el s-a născut pe data de 21 mai 1915, la Galaţi. A fost membru corespondent (din 18 decembrie 1991) şi membru titular (din 13 iunie 1996) al Academiei Române. Mircea Petrescu-Dâmboviţă şi-a făcut studiile liceale la Galaţi, iar cele universitare, respectiv facultăţile de litere, filosofie şi drept la Bucureşti. În anul 1947 şi-a luat doctoratul în litere şi filosofie, specialitatea preistorie. Între 1937 şi 1948 a fost asistent onorific la Catedra de Preistorie şi Arheologie a Universităţii Bucureşti şi asistent, prin concurs, la Muzeul Naţional de Antichităţi. Între anii1949 şi 1956 a fost conferenţiar, iar între anii 1956 şi 1983 a fost profesor şi decan la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al.I. Cuza“ din Iaşi. Aici a predat cursuri generale de istorie veche a României şi de preistorie, precum şi unele cursuri speciale. În paralel cu activitatea didactică, a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, precum cea de director la Institutul de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol“ din Iaşi şi al Muzeului de Istorie a Moldovei (1954-1967). În ceea ce priveşte activitatea de arheolog, Mircea Petrescu-Dâmboviţă a efectuat numeroase săpături în Muntenia şi Moldova, îndeosebi cu privire la neo-eneolitic, perioada de tranziţie la epoca bronzului şi epoca bronzului, prima şi cea de-a doua epocă a fierului, perioada formării poporului român şi evul mediu. Totodată, este autorul a numeroase lucrări, studii, articole, comunicări, rapoarte, apărute în ţară şi străinătate.

Academia Română, filiala Iaşi, a pierdut recent pe unul dintre cei mai valoroşi membri ai săi.

Academicianul Mircea Petrescu-Dâmboviţă a trecut în nefiinţă la vârsta de 98 de ani. Arheolo

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 59 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

UPDATE - Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / Au fost alertate două elicoptere SMURD / Două persoane, în stop cardio-respirator

News.ro acum 34 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. UPDATE: ”Forţele de intervenţ

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 49 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°