Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCHEMĂ Fraude şi spălări de bani de sute de mii de euro din despăgubiri încasate de pe urma accidentelor auto fictive

Publicat in Adevarul, luni 15 aprilie 2013 ·

Oamenii legii spun că în aceste fraude au fost implicaţi directorul unei firme de asigurări autohtone, un reprezentant de la Biroul Naţional al Asiguratorilor de Autovehicule şi nişte agenţi rutieri. Despăgubirile băneşti evaluate pe baza falselor dosare de accidente rutiere erau încasate de intermediari pe mai multe conturi bancare şi apoi împărţite între membrii grupării.

Directorul unei firme de asigurări locale şi un oficial al Biroului Naţional al Asiguratorilor de Autovehicule au ajuns pe mâna procurorilor Anticorupţie, fiind bănuiţi de fraude în proporţii deosebit de mari comise în Sistemul Internaţional de Asigurări „Cartea Verde“ şi spălare de bani.

Din datele anchetatorilor reiese că suspecţii fabricau dosare fictive de accidente rutiere care ar fi avut loc în ţară, în care erau implicate maşini de lux cu numere moldoveneşti şi vehicule înmatriculate în România, Bulgaria sau Elveţia.

Asiguratorii verificau şi confirmau autenticitatea dosarelor fabricate, prin intermediul unor complici de la Biroul Naţional al Asiguratorilor de Autovehicule şi evaluau despăgubirile băneşti. Apoi compania de asigurări implicată în acest caz se adresa unei firme de asigurări străine care a eliberat Cartea Verde, cu „nota de plată“ a daunelor din accidentul fictiv.

Posesorii de Carte Verde pentru vehiculele avariate înmatriculate în străinătate se adresau către firmele de asigurare moldoveneşti în vederea încasării despăgubirilor. Valoarea aşa-ziselor daune plătite varia, în funcţie de dosarul fabricat, între 20.000 şi 40.000 de euro.

Potrivit procurorilor, această schemă a funcţionat de aproape patru ani, iar banii scoşi ilegal din sistemul de asigurări ating valori de milioane de lei. Sumele erau transferate pe mai multe conturi bancare ale intermediarilor, iar apoi erau împărţiţi între membrii acestei grupări.

Oamenii legii mai sus

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 48 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 11 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 7 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 38 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°